Mergi la conținut

De ce fanii FCSB nu vor boicota Digi Sport

Stefan Beldie
Stefan Beldie
4 min timp de citire
Scandal statutul antrenorilor de la FCSB - Vali Moraru, Decebal Rădulescu și Ilie Dumitrescu

Disputa Vali Moraru & Decebal Rădulescu vs. Ilie Dumitrescu pe tema meritelor și statutului pe care le au antrenorii FCSB naște o mică-mare revoltă online în rândul fanilor roș-albaștri.

Ziariștii susțin ideea că Pintilii și Charalambous au un statut rușinos la club prin faptul că nu-și fac meseria așa cum e definită aceasta, iar Mister consideră că rezultatele și jocul echipei li se datorează în special lor.

Desigur, Decebal folosește și cuvinte mai tari ca să-și susțină opinia și le compară metaforic activitatea celor doi cu cea a unor prostituate.

Vali Moraru se rezumă la a constata că un antrenor care lasă deciziile tehnice precum stabilirea primului 11 și a schimbărilor în seama patronului este ca un antrenor fără cap.

Un individ teleghidat de pe canapeau tehnică, cum ar zice Dan Ștefănescu.

Sună mai blând cum spun eu pentru că eu mă exprim în scris și pentru că probabil sunt cam singurul ziarist care-l înțelege pe Gigi Becali la modul real.

Colegii mei au spus ce au avut de spus pe un ton ridicat, pe alocuri strigat.

Arată-mi suporterul care crede că presa e obiectivă cu echipa sa!

În condițiile acestea, Sergi Lopez, cel mai influent suporter stelist care postează pe Facebook și Patreon diverse comentarii sau analize legate de echipa patronată de Becali, scrie despre motivele pentru care Moraru și Rădulescu greșesc.

Și nu doar că ar greși, ci și că ar avea o atitudine în total dezacord cu statutul de ziarist profesionist.

Mai pe românește, ar muri de ciudă că ia FCSB titlul anul acesta.

Nimic ciudat.

Adică argumentele pe care le prezintă acesta în favoarea tezei lui Ilie Dumitrescu sunt corecte. Ceea ce nu face însă incorectă ideea lui Moraru și Rădulescu conform căreia statutul antrenorului la FCSB este unul jalnic din anumite puncte de vedere importante pentru meseria pe care o practică.

De asemenea, teza conform căreia ziariștii se oftică atunci când FCSB are rezultate este una absolut banală.

Adică e atât de des vehiculată încât ai crede că ar fi adevărată dacă n-ai constata că suporteri ai tuturor echipelor care au sau nu au anvergură cred la un moment dat că presa are ceva cu echipa lor și că echipa lor ar fi mult mai bine dacă n-ar fi sabotată de ziariști.

Dacă scrii pe Facebook despre echipa favorită, nu te poți abține să te uiți la Digi Sport

În fine, așa cum era de așteptat, respectivele postări de pe Facebook au strâns niște sute de comentarii, majoritatea furioase de-a dreptul.

Mai mult, dincolo de numeroasele jigniri la adresa celor doi ziariști, apare și îndemnul lucid de-a sabota Digi Sport.

Adică, să-i lovească pe ziariști și postul care-i găzduiește acolo unde doare cel mai tare - la audiență.

Adică la bani, desigur.

Ceea ce este interesant, dar totuși fără viitor practic.

Nu-n sensul că Digi Sport n-ar fi afectat de o eventuală decizie a unui număr mare de suporteri steliști de-a le ignora emisiunile, ci-n sensul că așa ceva nu se va întâmpla.

De ce?

Pentru că s-a scris pe Facebook.

Iar pe Facebook scriu cei ca mine și ca tine, care nu ne putem abține să ne uităm inclusiv la lucruri care ne enervează. E ca pe vremuri când emisiunile de la Antena 3 despre ce făcea rău Băsescu erau mai urmărite decât emisiunile cu Băsescu în studio.

Cei care au marea capacitatea de-a ignora ce se spune "de rău" la TV despre favoriții lor nu apar pe Facebook să se plângă că presa e rea și lipsită de obiectivitate.

Sau sunt atât de puțini, încât nu contează pentru audiența unei televiziuni.

Prin urmare, te vei uita în continuare la Digi Sport.

Și te vei umple de furie când Vali Moraru și Decebal Rădulescu spun lucruri care nu-ți convin, dar cu care erai de acord cu ceva vreme în urmă.

Sau când Dan Filoti face orice.

E dreptul oricărui suporter să fie ipocrit și dreptul meu de-a remarca asta

Chiar așa, ai observat chestiunea aceasta?

Când FCSB pierdea campionate aiurea, fanii erau revoltați de implicarea lui Becali și de cât de lipsiți de personalitate sunt cei angajați să antreneze.

Acum, când Becali face exact același lucru, dar echipa are rezultate, doar ziariști sunt răi că remarcă lipsa de personalitate a celor angajați să antreneze.

Un fel de e rău când nu ne convine, e bine când ne place.

Nu te amuză asta?

Ca fan FCSB nu te amuză chestiunea aceasta?

Pe mine mă amuză.

Scriu și râd.

De asta nu-i înțeleg pe ziariștii care sunt încrâncenați pe această temă în emisiuni.

Dar nici pe suporterii care sunt selectivi când vine vorba de-a fi logici până la capăt.