Printre enormitățile spuse de Becali, se strecoară și niște adevăruri deranjante sau amuzante. Depinde cât de personal iei ce aleg alții să li se-ntâmple.
De-a lungul timpului, patronul FCSB (adică Steaua) a spus tot felul de lucruri controversate.
Dintre acestea, câteva mi se par tare faine.
De exemplu, îmi plac cele legate de relația sa cu angajații, cele în care spune că el e stăpân, iar angajații trebuie să-l asculte:
Cu foarte mici excepții, toți cei care au lucrat la echipa lui Becali sunt antrenori mult mai buni în momentul demiterii decât în momentul numirii.
Dacă ajungi antrenor la clubul lui Becali, câteva lucruri interesante se întâmplă în viața ta.
În primul rând, te confrunți cu discuțiile legate de faptul că ești un om de paie.
Că nu contezi profesional acolo de vreme ce patronul ia tot felul de decizii aiuritoare legate de formarea lotului, de alcătuirea primului 11 și de schimbările din timpul jocurilor.
Va trebui să-ți asumi această stare de fapt pentru că reprezintă o realitate.
Dacă te apuci să negi asta în ciuda evidenței, nu faci altceva decât să te faci de râs suplimentar.
Apoi vin discuțiile legate de faptul că jucătorii nu te-ar respecta.
Uneori, aceasta este o realitate, alteori este doar o posibilitate.