3 perceptii gresite despre banii din fotbalul romanesc

1.  Actionarii sunt datori sa bage bani in echipe

Actionarii au o gramada de obligatii, dar nu si pe aceea de-a da bani sub presiunea suporterilor.

Oricat de neplacut ar putea suna pentru unii, firescul este ca un actionar sa finanteze debutul activitatii societatii, iar apoi sa o lase pe aceasta sa-si asigure bugetul prin interemediul activitatilor pe care le desfasoara: marketing, vanzari de bilete, vanzari de jucatori, drepturi TV, imprumuturi etc.

Actionarul poate fi convins de managerul societatii sa finanteze diverse dezvoltari ale clubului. De exemplu, o investitie in centrul de copii si juniori, care nu-si poate finanta activitatea prin actiuni asemanatoare echipei de seniori sau o investitie in transferuri.

Totusi, daca investitia in copii si juniori demonstreaza interes fata de viitorul clubului, refuzul de-a baga bani in transferuri nu inseamna automat dezinteres fata de club.

Fanii vor mereu transferuri care sa ajute echipa sa castige trofee. Actionarul vrea profit. Uneori, se poate ajunge la ambele obiective prin aceleasi actiuni, alteori nu.

2. Actionarii cluburilor doar imprumuta societatile

Cred ca primii care au facut din aceasta formula o acuza au fost suporterii lui Dinamo, satui sa vada un grup de oameni exploatand clubul de orice resursa financiara.

Atunci cand si-au dat seama de acest aspect, fanii respectivi au dat dovada de cunoastere a fenomenului in sine, dar nu si de intelegere a acestuia.

E adevarat ca un club de fotbal nu este o simpla societate comerciala, dar economic vorbind nu este absolut nimic in neregula sa imprumuti o societate si sa-ti recuperezi apoi banii.

De altfel, banii cu care actionarii imprumuta o societate nu sunt bani dati cu dobanda, asa cum ar fi banii proveniti de la o banca.

Normal, pot fi smecheri care sa imprumute clubul in baza unui contract care sa presupuna penalitati in caz ca banii nu sunt returnati intr-un anumit termen. Ulterior, cu buna stiinta termenele sunt depasite astfel incat creditorul sa castige bani de pe urma acestei actiuni.

Dincolo de aceasta schema insa, imprumutarea cluburilor inseamna asigurarea de finantare pentru transferuri si pentru vietuirea curenta a clubului. Unii patroni, precum Marian Iancu, au capitalizat sumele cu care au imprumutat societatea. Altii, au ales sa nu faca acest lucru.

Pana la urma insa, e o chestiune de libertate individuala, nu de moralitate.

3. Profitul actionarilor este condamnat de suporteri si de o parte a presei

Una dintre cele mai penibile „scandari” financiare din fotbalul romanesc este legata de condamnarea profitului pe care actionarii anumitor cluburi l-ar face de pe urma fotbalului.

Desi traim intr-o societate capitalista, iar capacitatea de-a face profit ar trebui sa nasca lauda, in Romania reflexele comuniste se manifesta in continuare atat la nivelul unei parti a publicului, cat si a unei parti a presei.

Unii ar spune ca mai trist este sa auzi ziaristi condamnand firescul profitului dintr-o activitate comerciala decat sa auzi oamenii obisnuiti, fara o pregatire speciala in domeniu.

Din punctul meu de vedere, ambele situatii sunt la fel de triste. In cazul primilor trist este numarul impresionant de mare, in cazul celorlalti  trista este ignoranta si manifestarea publica a acesteia.

Cluburile care fac profit sunt cluburi sanatoase. E adevarat ca actionarul poate sa hotarasca intr-o zi ca se retrage din fotbal cu tot acel profit, dar aceasta chestiune tine iar de alegere personala.

In schimb, cluburile care pierd bani reprezinta o povara pentru actionari si risca intr-o masura mult mai mare sa dispara sau sa nu inregistreze performante sportive.

0 Shares

Lasă un comentariu