Steaua l-a luat pe Denis Man de la UTA și a plătit 400.000 Euro pentru el.
Suma aceasta este uriașă dacă te gândești că e vorba de un jucător din Liga a II-a, dar ar fi fost uriașă și pentr-un fotbalist de 18 ani din prima ligă.
L-am văzut jucând sezonul trecut de câteva ori, este evident că are calități și că, dacă nu va avea cine știe ce ghinion incredibil, va ajunge un fotbalist bun măcar pentru nivelul României.
Totuși, dincolo de talentul său, în momentul de față cel mai important atu al lui Denis Man este tocmai suma aceasta de transfer.
Faptul că Steaua a plătit 400.000 de Euro pentru el înseamnă că, foarte probabil, Denis Man va primi mai multe șanse să confirme decât oricare dintre puștii care gravitează în jurul lotului Stelei.
E vorba de un principiu care se aplică în aproape orice domeniu indiferent că vorbim de oameni, de produse sau servicii.
Când sunt sume mari în joc, când e vorba de un efort financiar important, automat există mai multă grijă pentru investiția în cauză, i se acordă mai multă atenție, se fac eforturi de susținere mai mari.
În cazul lui Man, va exista o presiune asupra lui Reghecampf să-l utilizeze chiar dincolo de ceea ce jucătorul va oferi concret pe teren.
Tudorie n-a înnebunit pe cineva cu jocul său, dar a primit șanse. Iancu nu a avut vreodată un comportament firesc pentru un jucător care-și dorește să fie fotbalist, dar a primit șanse grămadă. Stanciu n-a avut mereu cel mai înalt nivel de exprimare, dar toți antrenorii au știut că trebuie să-i facă loc în echipă.
Ce-au în comun aceștia?
S-au plătit sume importante pentru ei.
Există și exemplul cu Enceanu, jucător pentru care Steaua a plătit celor de la Brașov aproximativ 250.000 Euro. E, de asemenea, o sumă mare pentru nivelul fotbalului nostru.
A primi șanse?
Nu ca ceilalți, dar categoric a primit.
Cine nu primește șanse?
În general, cam toți primesc șanse pentru că dacă mergi la antrenamente și joci extraordinar, e imposibil ca antrenorul să nu-ți ofere și ție oportunitatea de-a juca și-n meciuri oficiale.
Totuși, puțini fotbaliști tineri sunt incredibili la antrenamente.
Mulți dintre cei care apar în prima echipă sunt jucători care pot evolua bine și-n pregătiri, dar șansele repetate vin mai ales datorită efortului financiar pe care clubul l-a făcut cu ei.
Steaua a plătit, conform ProSport, 400.000 Euro pentru Denis Man.
Va avea șanse și ăsta este momentan cel mai important atu al său.