Becali e un personaj atât de simplu încât lumea îl înțelege din ce în ce mai greu.
Inclusiv unii dintre ziariștii din presa sportivă ajung să fie confuzi în legătură cu diversele mișcări ale acestuia.
De exemplu, s-a apucat Becali să spună că face ceva pe contractul cu Iordănescu, gata, picăm toți într-un fel de admirație amestecată cu pizmă:
Bă, ce de bani are ăsta! Nu-i pasă de juma de milion Euro! Ăsta dacă vrea să ia o măsură, o ia și gata!
Stai liniștit, îi pasă… Hehehe, ce-i mai pasă!
Dacă nu i-ar păsa, l-ar fi dat deja afară pe Iordănescu.
Aia cu “nu mi-am pierdut de tot încrederea în Iordănescu” e mai degrabă o formă de-a se menține cât de cât în limitele obligațiilor din contract. Cele care-i cer să nu vorbească aiurea de antrenor.
În fine, singura chestiune oarecum diferită aici este că între momentul în care Becali a început să se oftice și momentul în care vestea că se oftică a apărut la TV a trecut ceva mai mult timp decât de obicei.
Asta tot din cauza contractului care l-a împiedicat să-și arate chiar de-a doua zi regretul că a făcut această mișcare.
Îți dai seama ce-a fost în sufletul lui de repede vorbitor la TV în toată această perioadă?
Să îți dai seama că ți-ai îngrădit cele mai mari plăceri ale tale – vorbit și făcut schimbări, dar să nu poți face mare lucru în privința asta.
În fața cui?
În fața unui mucos, comparativ cu Pițurcă.
Da, foarte greu a fost pentru domnul Becali.
Foarte, foarte greu.
E de-nțeles omul: nu-și mai dorește decât ca Iordănescu să fie și el un pic fraier.
Nu foarte mult, doar cât să-și dea demisia sau să se despartă amiabil, fără clauza aia nenorocită.
Pentru a-l determina să facă asta, Becali e dispus să-ncerce orice.
Și schema nemulțumirii de la TV, și schema “măi, tată, nu merge. Hai să ne strângem mâinile și să ne vedem de treabă”.
Orice numai să nu dea bani.
Acum, nu am habar dacă Iordănescu este genul respectiv de bleg care să înghită o treabă de asta, vom vedea în perioada imediat următoare.
Cert este doar că pe Becali îl doare în bani.
Sau la bani.
Depinde la ce expresie îți trece în minte când vine vorba de locul în care-l doare pe respectivul.
Acum, că știm ce-l doare, ne putem bucura mărunt că nu e chiar atât de șmecher pe cât se dă.
Sigur, e o bucurie măruntă pentru că individul e oricum mai șmecher și mai liber decât credem noi că este.
Mai ales dacă ne comparăm cu el.