
De câte ori un antrenorul unei echipe din Liga 1 este demis, de atâtea ori încerc să găsesc o logică în spatele acestei demiteri.
Încercarea mea este ciudată având în vedere că astfel de decizii ar trebui să fie bazate pe considerente evidente.
Din păcate, inclusiv la Craiova, acestea par uneori să lipsească.
Concret, dacă iei în calcul standardele spre care Craiova aspiră și pe chiar le atinge în anumite privințe (organizarea clubului, condițiile de pregătire), atunci o astfel de demitere este ilogică în totalitate.
Înfrângerile rușinoase, cum a fost cea cu albanezii sunt în mai mare măsură de reproșat jucătorilor, abia apoi antrenorului.
Adică diferența de valoare ar fi trebuit să fie suficientă ca oltenii să câștige acel meci chiar și-n condițiile lipsei unui antrenor pe bancă.
Citește în continuare…