Principiile și contractele lui Iordănescu

Unii ironizează faptul că Iordănescu se-ntoarce la Cluj, loc în care ar fi fost umilit. Adică povești de dat dreptate ălora care n-au habar de realitate

Dan Udrea spune că Iordănescu și-a abandonat principiile des clamate public atunci când a ales să se întoarcă la Cluj.

Adică în locul din care ar fi fost dat afară într-un mod rușinos.

Aceasta este singura chestiune pe care o comentez aici, restul lucrurilor menționate de Dan fiind dezvoltări în jurul acestei idei.

În primul rând, mie nu mi se pare că Iordănescu se umilește sau abandonează cine știe ce etică profesională mergând la CFR Cluj.

Pur și simplu, semnează cu o echipă care-i oferă ceea ce el crede că e suficient ca să-și facă meseria de antrenor.

Normal, ce consideră el că e suficient diferă uneori de ceea ce poate considera presa că ar fi suficient.

Sau ceea ce consideră suporterii c-ar fi suficient.

Citește în continuare…

Licența Becali

Cine antrenează la Becali are șanse mari să devină antrenor
Cu foarte mici excepții, toți cei care au lucrat la echipa lui Becali sunt antrenori mult mai buni în momentul demiterii decât în momentul numirii.

Dacă ajungi antrenor la clubul lui Becali, câteva lucruri interesante se întâmplă în viața ta.

În primul rând, te confrunți cu discuțiile legate de faptul că ești un om de paie.

Că nu contezi profesional acolo de vreme ce patronul ia tot felul de decizii aiuritoare legate de formarea lotului, de alcătuirea primului 11 și de schimbările din timpul jocurilor.

Va trebui să-ți asumi această stare de fapt pentru că reprezintă o realitate.

Dacă te apuci să negi asta în ciuda evidenței, nu faci altceva decât să te faci de râs suplimentar.

Apoi vin discuțiile legate de faptul că jucătorii nu te-ar respecta.

Uneori, aceasta este o realitate, alteori este doar o posibilitate.

Citește în continuare…

Rapid plătește dublu pentru Pancu

Pancu la interviu
Pancu are dreptate într-o singură privință: că Rapid trebuie să plătească pentru demiterea sa.

Dacă ți s-a părut că Pancu exagerează un pic cu ceea ce-a spus după demitere – gen „aveam șanse în continuare” sau „mă retrăgeam singur dacă nu câștigam cu Pandurii”, te grăbești.

Adică reacțiile lui Pancu nu sunt doar un pic exagerate, sunt de-a dreptul exagerate.

Echipa sa a jucat de prea multe ori sub pretențiile obiectivului și a pierdut prea multe puncte cu echipe slabe și foarte slabe.

Singura privință în care are dreptate e cea care privește drepturile sale contractuale – are de încasat bani și cei de la Rapid e firesc să plătească pe-ndelete ce au promis prin acel contract.

Nu de alta, dar plătind, poate vor învăța mai multe despre ce-nseamnă să numești un antrenor mai ales pe criterii emoționale, nu pe logică fotbalistică.

Citește în continuare…

De ce plecarea lui Pițurcă de la Craiova e o mare pierdere

 

Victor Pițurcă devenise cea mai bună soluție pentru Craiova abia acum
Craiova a pierdut mai mult decât un antrenor și va aduce cel mult un antrenor.

Liga 1 e un campionat decent.

Uneori, în anumite condiții speciale, Liga 1 devine un campionat mai mult decât decent. Aș zice chiar unul bun.

O astfel de condiție specială este prezența unor antrenori cu nume pe banca unor echipe din prima noastră divizie.

Sezonul acesta, am avut așa:

  • Pițurcă (Craiova)
  • Dan Petrescu (CFR)
  • Hagi (Viitorul)
  • Bergodi (Voluntari)
  • Dușan Uhrin (Dinamo)
  • Viorel Moldovan (Chindia)
  • Iordănescu (Mediaș)
  • Bogdan Vintilă (FCSB)

Iordănescu este pe această listă pentru că a reușit în ultimii ani să conteze cu echipele pe care le-a antrenat și să-și crească zdravăn cota.

De asemenea, oricine ajunge pe banca Stelei stârnește automat interes indiferent ce experiență profesională are. În plus, adevărul este că Vintilă s-a descurcat ceva mai bine decât era de așteptat.

Citește în continuare…