Când a spus Rotaru că nu-l mai vrea pe Regecampf

Mihai Rotaru a anunțat de fapt despărțirea de Reghecampf la emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia
Indirect, Mihai Rotaru a anunțat de fapt despărțirea de Reghecampf la emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia

La începutul lui mai, Mihai Rotaru a fost invitat la Prietenii lui Ovidiu.

Asta se-ntâmpla înainte de jocul cu FCSB din campionat și înainte de returul din Cupa României cu Sepsi.

Emisiunea în sine a fost interesantă din multe puncte de vedere pentru că finanțatorul Craiovei a spus mult mai multe decât au evidențiat apoi cei care au cules știri.

De exemplu, felul în care Mihai Rotaru a răspuns la întrebările legate de Reghecampf au fost, din punctul meu de vedere, destul de lămuritoare.

Ovidiu Ioanițoaia: Spuneți-mi, una peste alta, sunteți mulțumit de Reghecampf?
Mihai Rotaru: Sigur… Reghe e un antrenor foarte bun care a făcut treabă foarte bună la Craiova. În acest moment, gândiți-vă că suntem campionii play-off-ului, nu? Astăzi. Cu 3 etape înainte de final suntem campionii play-off-ului. Dacă batem pe FCSB avem toate șansele să fim campioni ai play-off-ului. Este o experiență nouă pentru noi.
Ovidiu Ioanițoaia: Hehe… Bine, asta din păcate nu aduce nimic… E o diplomă pe care o puneți pe perete.
Mihai Rotaru: Încercăm să ne amăgim.

(minutul 32:45)

Ce mi-a atras atenția atunci a fost rapiditatea cu care a dat răspunsul și mimica sa generală. Adică omul a mințit fără să-mi dea impresia unui mincinos profesionist.

A spus o minciună de politețe, diplomatică.

Un mincinos profesionist ocolea răspunsul de-o manieră un pic diferită.

Adică spunea ceva de genul:

„Sunt lucruri care m-au mulțumit la evoluția echipei și lucruri care nu m-au mulțumit. Dar știți cum este, domnul Ioanițoaia, există o grămadă de factori care influențează rezultatele finale. Inclusiv noi trebuie să ne facem o analiză, nu să ne uităm mereu spre antrenor, jucători…”.

În schimb, Rotaru a spus repede că e mulțumit și a dat un argument subțire în favoarea mulțumirii.

De altfel, când Ovidiu Ioanițoaia i-a spus că titlul de campioană a play-off-ului e mult prea onorific, Mihai Rotaru a revenit la un răspuns aproape de simțirea sa reală – „Încercăm să ne amăgim”.

Acest răspuns chiar este un simbol al dezamăgirii reale.

Rotaru era dezamăgit de situație înainte să știe că va pierde și accesul în finala Cupei României.

Ce cred că l-a deranjat pe Rotaru dincolo de rezultatele echipei

Mai sus, n-am speculat.

În continuare însă o voi face.

Ovidiu Ioanițoaia: Toate poveștile acestea legate de divorț, pentru că vrând-nevrând totuși divorțează… Că e el de vină, că e ea de vină… Nu-l marchează?
Mihai Rotaru: Nu-mi permit să discut astfel de lucruri care sunt…
Ovidiu Ioanițoaia: Așa, din ce… Din ce vă dați seama.
Mihai Rotaru: Repet, nu-mi permit să discut astfel…
Ovidiu Ioanițoaia: Sigur, sunt probleme personale… Nu-l frământă acest divorț?
Mihai Rotaru: Nu-mi permit să discut astfel de lucruri. Adică sunt problemele fiecăruia. Nu vreau să le discut sau să le analizez eu.
Ovidiu Ioanițoaia: Adică nu vă permiteți să le discutați cu mine sau cu el?
Mihai Rotaru: Cu absolut nimeni. Și în special nu în spațiul public.

Ce s-a întâmplat aici?

Din exterior, adică din rarele momente în care apare în public și din anumite acțiuni / atitudini ale sale, Mihai Rotaru îmi pare o persoană introvertă și impulsivă.

Adică un om care are probabil un dialog constant cu el însuși până în momentul în care izbucnește.

Repet, speculez.

Nu-l cunosc, mă bazez doar pe ce văd.

Dacă-i introvertit în mod real, atunci e posibil ca pe Rotaru să-l fi deranjat / jenat expunerea mondenă a lui Reghecampf apropo de subiectul divorțului.

Un astfel de om poate să raționalizeze rapid ce se întâmplă și să-și găsească argumente logice pentru care lucrurile nu sunt în regulă – gen afectează imaginea clubului, pierde din autoritate în relație cu jucătorii etc.

Deși logice, aceste argumente vin abia după ce introvertul este deranjat intim de situație.

Dacă-i și impulsiv, atunci Rotaru și-a dorit despărțirea de Regecampf dinainte ca echipa să aibă 3 puncte câștigate în 7 meciuri.

Mulți cred că a fi impulsiv înseamnă doar a acționa fără gândire, dar nu e vorba de așa ceva. I

Impulsivitate poate însemna și să simți fără a-ți lăsa loc pentru argumente împotriva a ceea ce simți.

De asta spun că, după părerea mea, Rotaru nu și l-a mai dorit pe Reghecampf de multă vreme, doar decizia finală a luat-o recent.

Gata, am încheiat cu speculatul.

 

↓ ↓ ↓