Aproape toți antrenorii spun că ei nu cer vreodată jucătorilor să se retragă sau să joace defensiv.
Mai mult, sunt antrenori care bagă mâna-n foc că nici alți colegi de breaslă nu fac așa ceva.
Atunci, de unde atitudinea defensivă, uneori chiar fricoasă a unora dintre echipe?
Cazul Steaua – Dinamo este doar unul dintr-un lung șir de-ntâmplări de acest tip.
În mare, atitudinea jucătorilor este influențată de câteva lucruri simple, dar greu de antrenat.
1. Felul în care jucătorii își percep adversarul
Aici se adună toate credințele pe care fotbaliștii lui Dinamo le-au acumulat apropo de jucătorii Stelei.
Nu e vorba doar de brand, de nume, de tradiție, ci și de percepții concrete, duse la nivel personal.
Adică ce cred ei despre valoarea individuală a fiecărui jucător, de la Tamaș la Popa, de la Hamroun la Boldrin.
În momentul de față, jucătorii lui Dinamo știu că cei ai Stelei sunt mai valoroși la nivel individual și această credință s-a văzut și-n atitudinea pe care au avut-o față de joc.
Au stat cu fundul în poartă nu pentru că le era teamă să atace defensiva Stelei, ci pentru că le era frică de momentele în jucătorii lui Reghecampf au avut balonul.
2. Felul în care jucătorii se percep pe ei înșiși
Credințele pe care le ai despre tine însuți sunt, de multe ori, mai importante decât ceea ce crezi despre adversar.
De altfel, ceea ce crezi despre tine influențează mult și ceea ce ajungi să crezi despre adversar.
Dacă ai o părere bună despre valoarea ta fotbalistică, atunci îi vei acorda adversarului respect, dar categoric nu-ți va fi teamă de el.
Dincolo de ceea ce spun cei de la Dinamo în declarațiile de presă, în adâncul lor nu toți fotbaliștii lui Andone sunt mulțumiți de ceea ce-nseamnă fotbalistic, nu toți au o super încredere în forțele lor.
Unii au motive să fie timizi din acest punct de vedere, alții nu.
Nu vei întâlni echipă compusă de jucători cu adevărat încrezători în propriile forțe care să stea cu fundul în poartă pentru că nu există echipă care să-și fi dezvoltat încrederea doar în faza defensivă.
Încrederea are manifestări în primul rând ofensive.
Aceste două aspecte sunt decisive și de felul în care jucătorii ajung să interacționeze între ei sau cu antrenorul.
De asta, antrenarea atitudinii este foarte complicată, presupune o grămadă de nuanțe și ajunge să aibă o importanță de multe ori decisivă când vine vorba de multe activități, nu doar fotbal.
Faptul că Dinamo e neînvinsă de Steaua de 7 meciuri nu înseamnă că, automat, încrederea dinamoviștilor a crescut. Ce e important pentru ei este faptul că încrederea lor nu a scăzut.
În duelurile de pe teren, cei de la Dinamo știu adevărul – Steaua are în continuare jucători mai buni din punct de vedere individual, dar asta nu e o garanție pentru succes în fotbal.
Distanțele dintre cele două echipe s-au mai redus în comparație cu ce se-ntâmpla acum 3 – 4 sezoane, mai ales că Steaua a scăzut nivelul, iar Dinamo a făcut progrese mici, dar constante.
În fine, de ce nu e rușinoasă atitudinea lui Dinamo?
Pentru că Dinamo se prezintă decent la derby-urile cu Steaua și-i pune probleme acesteia deși echipa lui Reghecampf are un buget mai mult decât dublu față de cea a lui Andone.
Prin urmare, poate că dinamoviștii au gura cam mare după acest derby, dar nici steliștii nu sunt mai breji când vine vorba de-a respecta toate aspectele realității.