Domnul și stăpânul celor pe care-i plătește

Becali și relația sa cu angajații
Printre enormitățile spuse de Becali, se strecoară și niște adevăruri deranjante sau amuzante. Depinde cât de personal iei ce aleg alții să li se-ntâmple.

De-a lungul timpului, patronul FCSB (adică Steaua) a spus tot felul de lucruri controversate.

Dintre acestea, câteva mi se par tare faine.

De exemplu, îmi plac cele legate de relația sa cu angajații, cele în care spune că el e stăpân, iar angajații trebuie să-l asculte:

„El niciodată nu avut puterea de a impune un om.

El ar fi vrut, dar nu îi permiteam asta!

El știa, dar încerca. Acum nici acest lucru nu încearcă.

Și-a dat seama că trebuie să stea în ascultare. Când stai în ascultare, stai în ascultare de stăpân!”

sau

 

„Am niște principii pe care le am până la moarte.

Stăpânul face ce vrea el. Dacă cel care e plătit nu face cum vrea stăpânul, e dat afară, e simplu.

Conform mentalității mele, doar stăpânul știe să scoată calul din noroi când se împotmolește.

Eu fac cum știu mai bine. Eu nu merg în play-out ca Dinamo. De ce să mă duc acolo?

De ce să mă duc în faliment ca toate echipele? De ce să mă duc în insolvență ca CFR?”

 

Normal, unora li se par umilitoare aceste declarații.

Posibil să fie, nu mă pricep.

Totuși, nu asta-mi place la aceste declarații, ci faptul că prezintă o realitate.

Realitate.

Adevăr.

Hehehe…

Becali nu face altceva decât să spună de-o manieră mocofană niște adevăruri despre cum decurg lucrurile.

E țărănos, dar nu e ipocrit în această privință.

Ipocriți sunt ăia care prezintă tot felul de vrăjeli glorioase prin diverse companii / instituții și se poartă mai rău ca Becali.

În fine, ce mi se mai pare fain la aceste mârlănii este că îi scot din sărite pe unii și pe alții.

Cei care comentează de pe margine și care-s ei plini de demnitate, onoare și altele de gen.

Care când se duc ei acolo, la ei la muncă, șeful nu suflă-n fața lor.

Că dacă suflă, vin ei și fac scandal pe Facebook.

În schimb, angajații lui Becali nu par deranjați.

Cel puțin, nu suficient cât să plece de acolo.

Mai mult, unii se și-nghesuie să vină la FCSB.

Ăia care se dau lezați după ce-au plecat nu contează.

Așa și eu îi zic de la obraz lui Becali diverse, doar că o fac fără să fi depins vreodată de el.

Dacă depindeam, mai eram așa de șmecher?

Eu?!

Păi, eu sigur îi ziceam și-l certam și îi aruncam banii în față.

Apoi, nu-i dădeam voie să-și cearsă scuze.

Mamă ce-i făceam!

   

Abonează-te prin email și afli rapid când scriu un text nou: