Acum niște ani, ziaristul Eduard Apostol a publicat în Gazetă un interviu cu fostul antrenor al lui Luțu și Dănciulescu.
Printre altele, omul ajuns la o vârstă înaintată încă de pe atunci a glorificat un pic metodele sale de pregătire, metode care includeau bătaia.
După standardele de prin 2005, dar și după cele de astăzi, interviul era foarte bun. În redacție și pe la țigară se discuta în termeni de genul „ce le-a zis moșu’!”.
Problema este că Tolontan a avut mereu niște lecturi mai americane, să le spun așa. Și știa el bine cum e cu corectitudinea politică sau cum e cu promovarea unor comportamente de genul celor avute de antrenorul în cauză.
Așa că a venit la redacție și l-a amendat pe ziarist pentru că respectivul material putea da impresia că Gazeta sprijină cumva asemenea gesturi în loc să le condamne.
Eduard și noi, ceilalți, nu prea am înțeles. Nici măcar eu, care trecusem prin „operațiunea Hamlet” nu eram lămurit exact de unde această reacție a lui Tolontan.
A doua zi însă, am înțeles mai bine. Ca și-n cazul încercării de-a mă trimite-n Danemarca pentru a-mi cere scuze unui cititor agramat care ne certa că nu scriem corect, Tolontan privea dincolo de zbaterile noastre de zi cu zi.
Așa că ziarul și-a cerut scuze pentru c-a făcut o asemenea eroare și a putut promova faptele unui om care altoia niște copii. (Toți copiii sunt nevinovați când vine vorba de agresiune fizică, așa că am renunțat la reflexul de-a alătura termenul „nevinovați”).
Acum, sigur că o parte a publicului Gazetei avea suficientă educație încât să aprecieze luarea de poziție, o altă parte apreciază și astăzi orice manifestare de forță care pune la punct jucători, conducători, arbitri, ziariști etc.
Totuși, Tolontan se adresa altcuiva cu respectivul material. Sau se adresa și altcuiva – în mare, era vorba despre diverși indivizi influenți de prin agenții și de prin departamentele de marketing ale advertiserilor.
Adică unor oameni care puteau decide unde să se ducă bugetele de publicitate și care real sau ipocrit țineau cont de teme de acest fel.
Deci acum mai bine de 10 ani, Gazeta Sporturilor chiar avea o atitudine avangardistă prin acea luare de poziție.
Ce se-ntâmplă astăzi?
Gazeta acordă importanță majoră dezvăluirii unui fost fotbalist care susține că Hagi este homosexual.
Nu-nțeleg care e relevanța acestui fapt.
Care-i relevanța că Hagi este sau nu este homosexual?
După cum bine știu majoritatea celor cu care am fost coleg la Gazetă, povestea homosexualității lui Hagi e veche. Veche și mai nerelevantă astăzi decât oricând.
N-are absolut nicio importanță dacă este sau nu este adevărată.
Oricum ar fi, asta nu-l schimbă cu nimic pe Hagi nici uman, nici fotbalistic.
De asemenea, nu ne schimbă nici pe noi – putem face-n continuare aceleași glume-n privat, iar din când în când să refulăm public prin dezvăluiri de gen.