Categories
Antrenori

Am bocit suficient, acum putem privi și realitatea

Se spun multe prostii despre naționala României după meciul cu Suedia.

Majoritatea au legătură ori cu necunoașterea, ori cu niște izbucniri emoționale.

Nu mai vorbesc de situația în care cele două se combină.

Am să discut câteva dintre acestea pentru a putea privi cu toții aproape liniștiți ce se-ntâmplă în continuare.

1. Ideea dezastrului

Aceasta se naște parțial din nepricepere la fotbal, dar mai ales din obișnuința multora dintre noi de-a-i face pe alții responsabili pentru mulțumirea / fericirea noastră.

După politicieni, părinți, diverși prieteni etc. a venit și rândul lui Contra, Burleanu și a fotbaliștilor de la lot.

Ne fură plăcerea de-a vedea naționala la acest Euro chiar când îl găzduim noi (altă chestiune în care avem un merit nerecunoscut).

O dovadă a în plus pentru dominanta emoțională a acestui gând este faptul că înainte de meciul cu Suedia aveam speranțe.

Luam în calcul ideea de-a nu câștiga, dar nu și ideea de-a ne sinucide încrederea în „națională” dacă urma să pierdem.

Sigur, prestația în sine nu ne-a ajutat prea mult să ne comportăm și să gândim altfel.

Dar ăsta a fost un meci.

În aceste preliminarii, dacă luăm în calcul doar meciurile cu Suedia și Norvegia, echipele cu care ne-am luptat de fapt, nu mi se pare că am fost la mare distanță de ele.

Dacă ni se părea asta, nu așteptam jocul de vineri seară cu atâta speranță.

Apropo de speranță…

2. Ideea că suntem cei mai slabi „ever”

Aici, lucrurile sunt parțial adevărate.

Am tot atras atenția prin emisiuni, fără să conving partenerii de dialog, că niciodată nu am avut o prezență atât de slabă pe la echipele din vestul Europei.

Că în lotul României nu există niciun jucător care să evolueze la o echipă de primă mână din Europa.

Niciunul.

Nu-mi spune de Răzvan Marin pentru că nu joacă încă la Ajax, iar olandezii sunt la limita dintre echipă bună și echipă mare.

Echipele mari sunt de la nivel de Ajax în sus, spre zona lui Juventus, Manchester, Bayern, Barcelona, Real etc.

Niciodată în istoria ultimelor 3 decenii nu s-a întâmplat așa ceva.

Cumva, tot mai aveam câțiva jucători în curtea marilor echipe sau care dacă se aflau în curtea unor formații precum Ajax, jucau.

Pe de altă parte, aproape întotdeauna noi am avut o cotă sub nivelul posibilităților reale demonstrate pe teren.

Adică pe hârtie eram la un nivel, iar pe teren reușeam cumva să ne poziționăm la un nivel superior.

De aici și speranțele noastre înainte de confruntările cu orice adversar.

La meciul cu Suedia, stadionul a fost plin pentru că am crezut că-i putem bate pe nordici și că putem scoate un egal în Spania.

Asta doar un român putea crede.

Dacă întrebai un neamț cât de cât pasionat de fotbal, probabil îți spunea că nu avem vreo șansă. Privind hârtia, nu și meciurile din preliminarii.

Asta este caracteristica fotbalului nostru și a țării noastre în general – că putem mai mult decât cred alții și avem încredere în acest aspect.

De asta și prin cupele europene ajungem să batem formații cu bugete net superioare nouă, împotriva logicii economice din fotbal.

Pentru că suntem mai buni decât calculele hârtiei și pentru că raportat la câți bani se bagă în fotbalul nostru comparativ cu cel din Rusia, Turcia, Ucraina, suntem chiar foarte buni.

3. Ideea „Contra e un antrenor slab”

În primul rând, hai să ne concentrăm asupra ideii de selecționar, nu asupra celei de antrenor.

Pentru că deși-s lucruri asemănătoare din anumite perspective, există niște diferențe.

Când a fost un selecționer slab?

Imediat după ce l-a înlocuit pe Daum și echipa a arătat brusc mai bine?

Nu.

Singurul moment în care Contra a fost sigur un selecționer slab a fost momentul numirii, înainte să apuce să pregătească vreun joc.

De ce?

Pentru că nu avea experiență.

Din punctul meu de vedere, e o mare eroare să numești în funcții de conducere oameni care n-au experiență suficientă în meseria pe care urmează s-o facă.

Numirea lui Contra la națională a fost precum numirile de antrenor de la Steaua. Oameni cu potențial profesional, dar fără nimic care să-i recomand încă la acel nivel.

Chiar dacă despre Contra se putea spune că a avut mult mai multă experiență – a antrenat în Liga 1 la nivel bun și în Spania + o experiență în China, lucru mai important decât ai crede – nu a fost suficient.

Era vorba de echipa națională – deci selecționerul trebuia să fie emanația a ceea ce exista mai bun în fotbalul românesc.

Pe de altă parte, Contra e mai bun azi ca selecționer decât a fost în momentul numirii.

Mult mai bun.

Dacă ar fi după mine, nu l-aș schimba.

Aș prefera să pun niște oameni pricepuți să discute cu el despre ce ar face dacă ar continua.

Abia după această discuție aș lua o decizie legată de prelungirea sau nu a contractului.

În momentul acesta suntem un pic demoralizați, dar nu-i problemă.

Pe cât de ușor cădem, pe atât de ușor ne putem ridica.

Asta dacă obținem niște rezultate OK în perioada următoare, normal.

Doar că ne vom ridica la nivelul nostru real – un pic mai sus decât calculele hârtiei, un pic mai jos decât am vrea noi să fim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *