Două lucruri nu-mi plac la proiectul DDB.
Primul – că au contrazis orice închipuire de-a mea legată de organizarea fanilor unei echipe românești.
N-am crezut că vor strânge vreodată sumele respective de bani. Normal, raportat la nevoile clubului, aceste sume sunt insuficiente, dar reprezintă mai mult decât a existat vreodată în istoria fotbalului nostru.
Al doilea lucru e ceva mai serios – stilistica acelor comunicate pe care le dau când apare vreun eveniment în viața lui Dinamo.
Nu știu cine le scrie, dar mă enervează stilul ăla plângăcios ceva de speriat.
Dincolo de stil, uneori au dreptate mai mult, alteori au dreptate mai puțin.
Legat de acest al doilea aspect, cel al comunicării, mi se pare că există și un soi de naivitate în unele poziții publice ale DDB.
De exemplu, sâmbătă, am avut ocazia să discut la Digi Sport cu Andrei Gerea, unul dintre membrii programului.
Gerea a fost ministrul Energiei și apoi cel al Economiei, deci un tip care ar trebuie să știe ce spune. Asta pare să intre în conflict însă cu atitudinea pe care acesta o are față de patronul lui Dinamo, Pablo Cortacero.
Concret, Gerea vorbește pur și simplu de gonirea lui Cortacero de maniera în care dictatorii de prin țări petroliere gonesc brusc companiile străine care exploatează resursele locale.
Inclusiv această comparație este exagerată pentru că fanii, oricât de mulți, dedicați și dornici de dreptate ar fi, nu-i pot face nimic din ce amenință că-i vor face lui Cortacero.
Ei pot doar protesta și, eventual, pot să-l convingă cu bani pe spaniol să renunțe.
Juridic vorbind, Cortacero face ce vrea cu Dinamo.
Absolut ce vrea.
Poate să o îngroape total inclusiv înainte ca Negoiță să-și mai recupereze ceva.
De ce-l menționez pe Negoiță?
Pentru că-n schema actuală, fostul patron are ceva mai multă forță în relație cu Cortacero decât au fanii.
Prin urmare, poate că DDB ar trebui să înceapă demersuri ceva mai realiste legate de situația lui Dinamo.
Cum arată un demers realist?
Păi, de obicei, chestiile realiste sunt și neplăcute – de exemplu, să-l cheme pe Badea înapoi.
Adică să vorbească cu el și să-l convingă să încerce un soi de negociere cu Cortacero.
Nu de alta, dar deși Badea nu-l poate goni pe spaniol prin amenințări, are alte atuuri care pot fi convingătoare în astfel de situații.
De exemplu, are bani.
Sigur, îi are poate și pentru că nu-i dă ușor, dar ce poate fi mai frumos decât să vorbești cu cel pe care l-ai înjurat, cu cel căruia i-ai cerut să plece și să-i spui:
„Domnule, e o situație grea. Noi avem impresia că tu ții la Dinamo cam un sfert din cât ținem noi. Asta însă ar fi suficient să te facă să dai o mână plină cu ajutor”.
Un alt scenariu realist pornește dintr-unul nerealist.
Adică cei din DDB pot spune că n-au nevoie de Badea, care a fost un nenorocit, care a furat, care a blocat stadionul, care…
Așa că pot continua pe linia actuală până ajung la realitatea realităților – moartea.
Moartea lui Dinamo, desigur.
Știu, moartea nu e mereu sfârșitul, mai ales în scandările galeriei dinamoviste.
Totuși, eu n-aș risca în locul lor.