De ce spune Petrescu despre Florinel Coman c-ar fi de Manchester City

Înainte de orice, Coman nu este în momentul de față de Manchester City sau de orice mare forță a fotbalului mondial.

Poate va fi-n viitor, poate nu va fi.

În afară de Dumitru Dragomir, nimeni n-are habar.

Știm doar prezentul și-l judecăm după niște criterii simple – echipele de genul acesta iau jucători care confirmă anterior la un nivel mai înalt decât Liga 1.

Sau, dacă nivelul e mai scăzut decât cel al fotbalului nostru, e vorba de fotbaliști cu niște calități fizice aparte pe lângă cele fotbalistice – de exemplu, cazul fotbaliștilor africani.

Prin urmare, e puțin probabil ca Florinel Coman să plece acum direct la o echipă de talia Manchester City.

Totuși, Petrescu spune aceste cuvinte:

Nu mă surprinde dacă ar fi pe lista lui City. Mi se pare cel mai bun jucător din campionat! Ar juca în orice ţară. Nu poţi să spui ce i se potriveşte sau ce nu i se potriveşte, poate să joace oriunde.

În momentul de faţă, este într-o formă excelentă, nu văd de ce nu ar putea juca şi în Anglia, Italia sau Spania. Acum nu ştiu dacă îl vor vinde cei de la FCSB, pentru că preţul pe care îl cer este foarte mare.

Eu ştiu sigur că au avut o ofertă mare, pe care au refuzat-o. Nu știu nimic însă de vreo ofertă de la City.

Aparent, este doar recunoașterea unor merite.

Și chiar m-aș gândi că e vorba doar de asta, dacă Petrescu n-ar fi arătat în acest sezon o față pe care în trecut a arătat-o rar.

Concret, toate acele declarații prin care acesta a ridicat nivelul fiecărui adversar pe care CFR l-a întâlnit în cupele europene și uneori în campionat (ex. cazurile Chindia, Clinceni etc.) arată dorința acestuia a de a controla lucrurile prin vorbe.

Asta vrea și acum.

Cheia este în această bucată din declarație:

“Acum nu ştiu dacă îl vor vinde cei de la FCSB, pentru că preţul pe care îl cer este foarte mare. Eu ştiu sigur că au avut o ofertă mare, pe care au refuzat-o”.

Prin aceste cuvinte, de fapt Petrescu i se adresează lui Coman:

“Florinele, tu ai valoare să joci în orice campionat tare din Europa. Ești deja pe lista unor echipe mari, dar se cer mulți bani pe tine. Eu am informații că există o ofertă foarte bună pentru tine, dar Becali a refuzat-o și cere o grămadă de bani”.

Perversitatea poate merge până acolo încât oferta la care Petrescu să se fi referit să fie cea de la Sporting.

Adică oferta menționată deja public atât de Gigi Becali, cât și de impresarul lui Coman, Ioan Becali.

În felul acesta, Petrescu ar spune adevărul de-o manieră convenabilă lui.

Automat, Coman se poate gândi că Petrescu face referire la altă echipă, nu la Sporting.

Eventual la vreo formație de top din Anglia, unde antrenorul CFR-ului are relații și cunoaștere.

Nu m-ar mira însă ca toate vorbele lui Petrescu să nu fie altceva decât o încercare de-a-l agita pe Coman, că prea-i în formă și prea-i “cel mai bun jucător din campionat”.