Uneori, în anumite condiții speciale, Liga 1 devine un campionat mai mult decât decent. Aș zice chiar unul bun.
O astfel de condiție specială este prezența unor antrenori cu nume pe banca unor echipe din prima noastră divizie.
Sezonul acesta, am avut așa:
- Pițurcă (Craiova)
- Dan Petrescu (CFR)
- Hagi (Viitorul)
- Bergodi (Voluntari)
- Dușan Uhrin (Dinamo)
- Viorel Moldovan (Chindia)
- Iordănescu (Mediaș)
- Bogdan Vintilă (FCSB)
Iordănescu este pe această listă pentru că a reușit în ultimii ani să conteze cu echipele pe care le-a antrenat și să-și crească zdravăn cota.
De asemenea, oricine ajunge pe banca Stelei stârnește automat interes indiferent ce experiență profesională are. În plus, adevărul este că Vintilă s-a descurcat ceva mai bine decât era de așteptat.
Prin urmare, în fiecare rundă, aveai șansa să vezi la lucru echipele a cel puțin 8 antrenori cu o carieră răsunătoare în antrenorat sau măcar cu un nume greu în fotbal.
Pițurcă era ceva mai mult decât un antrenor
Dacă te uiți la această listă de antrenori care cresc interesul pentru Liga 1, vei observa în cazul multora dintre ei o caracteristică aparte – sunt antrenori care decid în mare măsură strategia cluburilor la care lucrează.
Au genul de personalitate care le permite să facă asta. Unii pentru că au și o liniște financiară, alții pentru că pur și simplu sunt suficient de bărbați și de stăpâni pe meseria lor încât să se impună.
Prin urmare, plecarea lui Pițurcă este o mare pierdere și din acest punct de vedere. De la Craiova pleacă un om care era mai mult decât un antrenor și e posibil să vină cineva care va fi cel mult antrenor.
Te poți gândi că e firesc să fie așa. Vorba ceea, Craiova are nevoie de antrenor care să antreneze, nu care să conducă întregul club.
Așa este, dar cei ca Pițurcă sunt utili în fotbalul nostru din mai multe puncte de vedere – inclusiv pentru pentru că limitează puterea conducătorilor. Adică a celor mai slab pregătiți oameni din interiorul acestei industrii.
Nicio altă categorie din interiorul fenomenului nu a rămas mai mult în urmă comparativ cu ce se întâmplă în fotbalul de afară.
Arbitrii au reușit să treacă de imaginea pe care le-o creaseră alde Corpodean, Savaniu și Marcel Lică.
Antrenorii și-au crescut mult nivelul profesional în ultimele decenii tocmai în special pentru că au avut acces la metodele moderne de pregătire.
Fanii echipelor de tradiție au rămas fanii echipelor de tradiție și au fost alături de echipe în cele mai grele perioade ale acestora.
Singurii care n-au progresat ca breaslă în ansamblul lor sunt conducătorii de club – patroni, președinți de club, secretari generali, directori sportivi etc.
Normal, există excepții. Nu-l poți compara pe Narcis Răducan cu cine știe ce lacheu de-al lui Sechelariu, dar per total eu nu văd mari schimbări în această zonă – șmecheri care înșeală jucătorii la bani, mincinoși care promit și nu dau, indivizi cu vocație de securiști
În fine, băieți cărora a început să le placă fotbalul după 40 ani, poate cei mai periculoși dintre toți tocmai pentru că sunt bântuiți de intenții bune pe care le finalizează prost.
Pițurcă este un model cum rar se găsește în fotbalul nostru
Una dintre cele mai mari ipocrizii ale vieții publice este să judeci totul în alb și negru. Iar când apare prima pată de negru, să consideri că individul respectiv este compromis.
Astfel, despre Pițurcă poți spune că e un fost barbugiu sau un individ care a trișat pe la jocurile de poker.
Sau că cine știe ce alte nenorociri a făcut.
Chiar și din acest punct de vedere Pițurcă tot este un model. Eventual un model de neurmat.
Totuși, personalitatea lui Pițurcă reprezintă mult mai mult decât obișnuiesc să evidențieze detractorii săi.
În fotbalul nostru, există o grămadă de antrenori și nu numai care pot învăța câte ceva din comportamentul său. Pot învăța ce-nseamnă să-ți negociezi contracte solide.
Sau pot învăța ce-nseamnă să ai curajul de-a cere ceea ce consideri că trebuie să ceri. Să nu fii genul de papă lapte caruia îi tremură hainele din imediata apropiere a pielii la gândul că dacă ai pretenții, îți pierzi slujba.
Să ai niște principii cu care cei din jur nu trebuie neapărat să fie de acord, dar măcar să le respecte. Și să te respecte.
Să nu te lași călcat în picioare.
Aha, să nu te lași călcat în picioare. Nu de alta, dar asta e o chestiune atât de prezentă în societatea noastră că-i firesc să-l vezi pe înneguratul Pițurcă precum o oaie neagră.
Rotaru l-a pierdut pe Pițurcă exact când devenise cel mai nimerit om pentru Craiova
Pițurcă a fost unul dintre selecționerii cu rezultate. Asta e un lucru cert, obiectiv.
Dacă iei în discuție calitatea jocului, automat intri în chestiuni subiective. Inclusiv eu consider că aveam un joc urât cu draci pe timpul său.
Totuși, în toți acei ani în care a fost selecționer, Pițurcă și-a dezvoltat un simț și o știință a evaluării jucătorilor. Nu vei găsi în fotbalul nostru prea mulți oameni cu o asemenea experiență.
Majoritatea antrenorilor au doar aparent arie largă de selecție. Simplu fapt că un impresar îți arată filmulețe cu jucători nu înseamnă că-ți vei dezvolat această capacitate esențială când vine vorba de-a forma un lot – selecția.
În schimb, Pițurcă a avut la dispoziție ani întregi cei mai buni jucători ai fotbalului românesc. Nu i-a văzut doar la TV sau la meciurile echipelor de club. I-a avut la antrenamente, i-a testat.
Ce știe Pițurcă despre formarea unui lot e valoros și foarte rar.
De asemenea, Pițurcă este astăzi un antrenor mai bun pentru Craiova decât a fost în momentul în care a semnat cu echipa lui Rotaru.
A avut timp să evalueze lotul și avea în față pregătirea de iarnă pentru a aranja lucrurile așa cum și-ar fi dorit.
De altfel, acesta este unul dintre atuurile pe care conducătorii din Liga 1 nu sunt capabili să-l identifice / aprecieze – stabilitatea pe bancă, timpul acordat unui antrenor să construiască ceva, formarea unei mentalități de joc, de exprimare.
De asta spun că acest antrenor este o pierdere pentru Craiova și pentru Liga 1. Cel care va veni-n locul său poate avea rezultate mai bune, dar nu va fi Pițurcă.