Când ai început să lucrezi în zona psihologiei sportive?
În 2000, la Sportul Studențesc.
Am adunat 7 ani în colaborarea cu Sportul și am avut parte de interacțiuni cu sportivi foarte tineri, dar foarte buni.
După anul 2000, Sportul a avut două generații foarte bune din punct de vedere fotbalistic. Generația lui Mazilu – Gigel Bucur și cea a lui Curelea – Ferfelea. Ce diferențe existau între grupuri?
Dacă te uiți la generația lui Mazilu, Bucur, Stăncioiu, Stanca, Vali Negru, Galamaz, Diniță, Rusu etc. vei vedea că 80% dintre ei au jucat la echipe foarte bune, au fost longevivi în ceea ce privește anii petrecuți la un nivel înalt și lucrează în fotbal ca antrenori sau manageri.
A fost o generație excepțională din multe puncte de vedere. Dacă mergeai în cantonament în camerele lor, în măcar jumătate găseai cărți și-n toate găseai ziare. Erau preocupați să evolueze ca oameni și erau preocupați de tot ceea ce însemna meseria lor.
Grupul în sine avea un soi de carismă aparte prin stilul de joc impus de antrenori și prin abilitățile fotbalistice. S-a adăugat și tinerețea astfel că ajunseseră să fie aplaudați pe stadioane din țară unde adversarul era-n mod tradițional înjurat.
Mai mult, pe teren propriu s-a ajuns la un moment dat să se joace cu peste 5.000 – 7.000 de oameni în tribună la meciuri în care adversarul nu erau Steaua, Dinamo și Rapid. Asta spune mult despre ce au însemnat acei băieți și antrenorii lor.
Cum era grupul Curelea – Ferfelea?
La fel de talentați ca sportivi, dar nu se poate lăuda cu același tip de reușite chiar dacă unii dintre ei n-au terminat-o cu fotbalul jucat.
În aceleași camere de cantonament nu găseai cărți, nu exista preocupare pentru citit presa sportivă. Mi-aduc aminte, că mulți dintre cei care formau acel grup se uitau mai degrabă la emisiuni de can-can decât să vadă un meci de fotbal din Liga 1 sau din campionatele puternice de afară.
Educația era diferită și a făcut diferența. Unii au reușit, ceialți au reușit mai puțin. De altfel, deși nu se poate vorbi de o vină, eu cred că grupul Curelea – Ferfelea are o parte din responsabilitatea căderii Sportului Studențesc din prim plan.
Generația Bucur – Mazilu a fost la fel de necăjită din punct de vedere financiar, dar erau mult mai puternici și individual, dar mai ales ca grup. Mi-aduc aminte că treceau foarte ușor peste orice eșec, se remontau imediat.
În presă circulă legenda IQ-ului lui Vali Negru. A fost el cel mai înzestrat fotbalist testat din grupul Sportul?
Vali Negru avea, într-adevăr, un IQ mare, dar nu era singurul. Atunci, Vali urma să se transfere la Rapid și ziaristul care a preluat informația l-a evidențiat pe el pentru că era cel în jurul căruia putea construi o știre.
În grupul respectiv, au fost mai mulți jucători cu rezultate remarcabile la testări.
Vasile Șiman a acceptat să facem acele teste și-n cazul puștilor care veneau la echipă de prin țară sau de la alte cluburi din capitală. Era un element cu mare importanță în selecție pentru că majoritatea fotbaliștilor de înalt nivel sunt și tipi cu o inteligență peste medie.
Se mai fac teste de genul ăsta acum la vreun club din țară?
Nu știu. Știu că la Dinamo există evaluări, dar nu pot spune cum e situația în alte locuri.
„Unii fani vor comuniune cu jucătorii, alții câțiva vor să-i controleze”
Lucrezi acum pentru Dinamo. Cum privești situațiile în care fanii echipei cheamă după meciuri jucători sau staff-ul tehnic pentru discuții care iau uneori o turnură umilitoare pentru aceștia?
Suporterii lui Dinamo sunt pătimași și-i cheamă pe jucători să dialogheze și când sunt probleme, și când echipa merge bine. Granița dintre reacțiile lor pasionale poate fi foarte fină. Ei vor o comuniune cu grupul de jucători, dar în același timp sunt și reacții specifice celor care, de fapt, vor să controleze lucrurile.
Discuțiile sunt chiar sănătoase, dar când se ajunge la jigniri e clar că nu câștigă nimeni nimic. Ideea suporterilor că dacă pun presiune pe jucători sau stafful tehnic rezolvă ceva e o idee greșită.
E greșit nu doar să jignești niște jucători, mulți dintre ei tineri aflați încă în formare, dar e inacceptabil să jignești inclusiv oameni precum Mihăescu, o glorie a clubului, un om care a jucat o grămadă de ani pentru Dinamo.
E interesant încă un lucru… Suporteri fanatici există și-n alte țări precum Grecia sau Turcia, dar răbdarea acestora este mult mai mare. Momentul acela în care fanii Timișoarei aplaudau jucătorii cărora Steaua le-nscriseseră 8 goluri e un exemplu de relație profundă și sănătoasă între jucători și fani.
Cum ai caracteriza disputa Mutu – Andone? Cât contează că sunt doi oameni care vin din generații diferite?
N-aș caracteriza-o în niciun fel atât timp cât cei doi au spus clar că n-au o problemă unul cu celălalt și in discursul fiecăruia se repetă un mesaj clar – totul se face în interesul lui Dinamo.
Andone nu este deranjat de tinerețea lui Mutu. Sunt mulți conducători tineri care vin din urmă, e o realitate a fotbalului nostru, nu ceva care să producă tensiuni între generații.
Repet, fiecare e concentrat să construiască ceva din interior și munca tuturor celor din club se reunește în ceea ce obține, într-un final, Dinamo.
Te-a mirat alegerea lui Andone de-al numi căpitan de echipă pe Dan Nistor?
Nu, deloc.
Am văzut că există un curent în ceea ce privește numirea lui ca și căpitan, dar oamenii trebuie să știe că Dan are o energie specială ca om.
Apoi, Ioan Andone are o experiență imensă, poate crede cineva că făcea o alegere superficială?
Ca la orice echipă, există mai mulți căpitani și motivul pentru care au fost aleși nu este identic în cazul fiecăruia. Pot fi calități diferite, dar importante, care duc la obținerea acestui statut.
Întrebarea vine și-n contextul în care Nistor a fost protagonistul scenei cu banderola băgată-n pantaloni.
N-a fost ceva indecent, a fost o alegere sub o anumită presiune, în anumite condiții, după ce făcuse un efort intens de-a lungul jocului. E ușor să spui de la televizor că nu trebuia să facă această alegere. A-ncercat să o țină asupra lui cum i-a venit la-ndemână în acel moment.
Repet, n-a fost ceva indecent și nici nu exista un “protocol” pentru cazurile în care apar probleme de acest fel.
„Rotariu are un atuu aparte – e educat și inteligent”
Cum s-ar explica rezultatul de la Mediaș? În prima repriză, chiar dacă a fost condusă, Dinamo a făcut un joc bun. În a doua, a fost o cădere totală.
Lucrurile au avut mai mult de-a face cu capacitatea celor de la Mediaș de a specula erori decât cu o labilitate psihică a fotbaliștilor de la Dinamo. A fost și întâmplare în povestea de acolo pentru că echipa chiar s-a descurcat foarte bine-n prima repriză.
Am urmărit 6-7 jocuri ale celor de la Gaz Metan și fără să fiu antrenor pot remarca tendința lor de-a-și aștepta adversarul să greșească. Nu se simt obligați să atace, să câștige și ăsta e un lucru care le permite să speculeze ce greșește, într-un final, adversarul.
De asemenea, vreau să remarc și o caracteristică fizică a lor. Sunt un grup foarte puternic inclusiv din acest punct de vedere. Cu mici excepții gen Ciprian Petre, jucătorii lui Gaz Metan sunt foarte bine construiți fizic și se vede-n duelurile unul contra unu acest lucru. E un atuu important care influențează și starea mentală.
Ce se întâmplă cu Ionuț Șerban? Nu s-a impus nici la Stoican, nici la Mulțescu, nici la Rednic, nici la Andone.
Ionuț Șerban trebuie să-și găsească o motivație suplimentară pentru a face pași clari spre progresul său ca sportiv.
Eu îl știu de când era la Sportul și era remarcabil tocmai prin determinarea sa. Chiar avea o determinare fantastică în pregătire, meciuri… E important acum să atingă acel nivel din nou și să-l adapteze pentru realitatea de la Dinamo.
Se vorbește de varianta ca Rotariu să meargă la Ajax. Automat, când se discută de tineri români care pleacă afară apare și imaginea nereușitelor multora dintre ei.
Nu am detalii de genul acesta, dar dacă va pleca la Ajax, Rotariu va merge la un club care oferă pespectivă tinerilor și asta contează.
În plus, Rotariu are avantajul că e un tip inteligent, dar și cu un stil de viață liniștit, focusat pe fotbal și cam atât.
De ce evidențiez asta? Dacă te uiți la românii care au fost la Ajax și au reușit să se impună acolo sau să fie apreciați cu adevărat de club, vei vedea că sunt tocmai cei care au avut și o conduită bună dincolo de talentul sportiv.
Mă gândesc la Chivu și mai puțin la Mitea.
„Eșecul relației dintre Astra și orașul Giurgiu nu aparține jucătorilor”
Cum vi se pare Ionuț Negoiță?
E serios, punctual, profesionist.
Mi se pare că are o viziune corectă asupra lucrurilor și cred că reușita dânsului de-a scoate clubul din insolvență este extraordinară măcar dacă o compari cu nereușita altor cluburi de tradiție.
Ce l-a determinat să aibă acea izbucnire-n cazul Bărboianu?
Nu pot spune, nici nu pot face aprecieri de genul acesta. Sunt lucruri dincolo de ce pot aprecia eu pentru că nu am nici măcar toate datele poveștii.
Categoric nu există însă comparații între comportamentul public al dânsului și cel al altor oameni din fotbal. O bună parte din ceea ce înseamnă pierdere în fotbal are drept cauză atitudinile publice ale unor oameni din fenomen.
Meritul dânsului este că a menținut pe Dinamo în viață într-un moment în care alte cluburi au început să moară sau chiar au murit.
Fotbalul e mai sărac fără cluburi importante care au dispărut sau au decăzut, ar fi fost și mai sărac fără Dinamo. De altfel, în momentul de față, se pote vorbi că-n Liga 1 sunt echipe cu tradiție Dinamo, Steaua, CFR Cluj și, parțial Craiova.
Spun parțial Craiova pentru că lucrurile nu sunt încă suficient de clare acolo din perspectiva faptului că o parte a fanilor nu susțin încă echipă actuală.
Cum îți explici incapacitatea celor de la Astra de-a se face acceptați de oamenii din Giurgiu?
E greu de spus fără să fiu în interior și să simt pulsul așa cum trebuie.
Din afară, se vede că jucătorii au făcut tot ce ținea de ei prin rezultatele pe care le-au obținut, prin faptul c-au adus acolo echipe mari.
Patronul a construit un stadion care arată foarte bine, dar pe care-l vizitează la meciuri câte 700 de oameni. Nu pot da un verdict, dar nu cred că fotbaliștii au vreo vină.
Ce ar trebui să facă fotbaliștii neplătiți
Fotbaliștii trăiesc drame reale în momentul în care se accidentează grav. Cum pot trece mai ușor peste astfel de momente din punctul tău de vedere?
Absolut, de asta e foarte important suportul pe care-l primesc din partea familiei, clubului, prietenilor, psihologului.
Gândește-te că-n cazul fotbaliștilor tineri apare o problemă psihologică suplimentară atunci când se accidentează. Ei n-au repere ca un fotbalist cu experiență, să poată aproximat cât de cât când vor reveni pe gazon, dacă vor mai atinge forma pe care au avut-o etc.
După ce că oricum prind greu echipa, se mai lovesc și de o astfel de întâmplare. Unora, li se poate părea că lumea lor s-a terminat când se accidentează. Apar situații cum a fost cea a lui Gigel Bucur, care voia să se lase de fotbal la 22 ani după ce a fost accidentat de Panin – dublă fractură de tibie și peroneu… Am lucrat cu el, a fost puternic și a reușit din nou și din nou să fie un super marcator.
Apoi, retragerea din activitate a sportivilor semănă cu o “accidentare supremă”. Impactul emoțional poate fi unul covârșitor, dar poate fi depășit cu ajutorul unui specialist.
Ce-i sfătuiești pe jucătorii care doresc măriri de salariu
Să le ceară. Să fie asertivi și să ceară ceea ce consideră că li se cuvinte.
Ce-i sfătuiește pe jucătorii care sunt neplătiți cu lunile?
Să facă demersurile legale necesare pentru a-și căpăta drepturile în primul rând. E important pentru moralul lor să facă ceva.
Cel mai important este însă să joace fotbal cât mai bine, să facă tot ceea ce ține de ei să prindă un contract mai bun, la un club care să le respecte drepturile.
Au șanse mai mari de reușită dacă joacă decât dacă protestează prin refuzul de-a se mai antrena și juca.
„Naționala a avut la Euro un psiholog fără experiență”
Adeptul cărei școli terapeutice sunteți?
Cea ericksoniană.
M-am identificat cel mai mult cu aceasta și-mi place faptul că permite o restructurare la nivel emoțional aparte. De asemenea, mi se pare flexibilă comparativ cu alte școli terapeutice.
Normal, din când în când folosesc tehnici specifice și altor școli terapeutice, cum ar fi cea cognitiv – comportamentală.
Am văzut un interviu cu tine realizat de Florin Caramavrov pentru ProSport în care ai spus că psihologul “naționalei”, Silviu Ioniță, nu avea experiența și rezultatele pentru a lucra cu grupul deplasat la Euro în mandatul lui Iordănescu…
Mă știu cu Silviu Ioniță, am vorbit la telefon de câteva ori și nu a fost o afirmație făcută ca să-l lezeze. De altfel, el nici nu mi-a reproșat-o.
Eu cred că orice om din staff-ul unei echipe de club sau națională trebuie să aibă niște rezultate care să-l recomande. Silviu nu avea rezultatele și experiența necesare, în opinia mea, pentru acea poziție, dar asta nu-nseamnă că el n-a făcut o treabă bună acolo.
Lucrurile nu depind doar de el, ci și de relația sa cu jucătorii din grup, relație care iar nu depinde doar de psiholog, ci și de deschiderea jucătorilor față de acesta.
Federația a făcut o alegere, ei gestionează situația acolo. Au făcut foarte bine că au apelat la un psiholog și au arătat astfel o atitudine corectă care poate fi urmată și de alții.
Avem antrenor străin la echipa națională, în ce măsură ar fi putut aduce FRF și un psiholog străin?
E mult mai ușor să aduci un antrenor străin în fruntea staff-ului decât să apelezi la un psiholog străin. Sunt bariere de limbă și cultură care în interacțiunile sportiv – psiholog devin greu de trecut.
Sunt nuanțe ale cuvintelor care pot fi înțelese greșit sau chiar deloc. Nu cred în această variantă.
În ce măsură se poate vorbi de o presiune a Generației de Aur asupra componenților naționalei actuale?
Sincer, m-ar fi bucurat ca actuala generație să aibă inclusiv complexe-n relație cu generația lui Hagi și Popescu pentru că și din frustrări se poate naște, uneori, progresul.
Mai mult, dacă-i ai repere pe Hagi sau pe Popescu, automat începi să preiei din atitudinile lor față de fotbal, față de muncă.
Personal, cred că unii dintre actualii componenți ai “naționalei” nu au niciun etalon, niciun model și nicio emoție-n legătură cu acei fotbaliști care au obținut niște rezultate speciale.
Nu o spun acuzator, o spun ca simplă constatare a unei stări de fapt. Lor le lipsește și coeziunea grupului, calitate care, în trecut, chiar era una dintre cheile performanțelor “naționalei”.
Mi-aduc aminte că Dan Petrescu era la Chelsea, iar Contra la AC Milan Dan Petrescu a fost întrebat ce părere are despre concurența cu Cosmin Contra și a avut o replică de fotbalist stăpân pe tot ce însemna el însuși: “Contra e un tânăr talentat, dar mai are de așteptat până să joace pe postul meu”.
Nu a fost aroganță, nu a fost o subevaluare a lui Cosmin Contra, a fost personalitate reală. Nu cred că mai putem găsi cu ușurință astfel de fotbaliști astăzi.