Uită-te la această imagine de la finalul partidei Astra – Steaua (1-0)…
Cei doi „nebuni” din cadru, Șumudică și Mihai Stoica par calmi, iar neamțul Reghecampf pare să-și fi ieșit evident din fire.
Asta deși Stoica și-a petrecut o bucată zdravănă din viața recentă după gratii, iar Șumudică chiar este Șumudică.
Cu toate acestea, Reghecampf este cel ajuns în postura celui care are neapărat nevoie de-o pauză.
Nu de o pauză care să-nsemne plecarea sa de la Steaua că eu nu vorbesc aici despre ce nevoie are echipa pe care-o antrenează. Eu vorbesc aici de o nevoie pe care o exprimă antrenorul vicecampioanei prin atitudinile sale recente.
Are nevoie de o pauză care să-l ajute pe el însuși să se reașeze un pic într-o matcă a firescului, o pauză care să-l ajute să-și revină un pic inclusiv emoțional.
În momentul de față, Reghecampf se prezintă public așa cum nu a fost vreodată de-a lungul celor câțiva ani de când antrenează: foarte nervos șu c-un autocontrol neobișnuit de slab.
Acum nu mai e vorba că se află la Steua și toți ochii sunt atât de ațintiți asupra sa încât orice nimic este hiperbolizat în scandal.
Nu, este vorba că se află la Steaua și nu mai are rezultatele așteptate de public, presă, patron, jucători și el însuși.
L-am văzut și altădată nervos, dar niciodată atât de nervos.
Mai mult, niciodată nu l-am văzut afișând o nervozitate necontrolată, ceea ce face toată diferența comparativ cu momente trecute.
De exemplu, la finalul acelui faimos 2-5 cu Viitorul lui Hagi, Reghecampf a fost nervos, dar între nervozitatea afiașată atunci și nervozitatea afișată acum sunt diferențe uriașe.
Atunci era nervos pentru că-ncerca să-și apere imaginea, acum e nervos pentru că nu și-o poate apăra.
Semnalul Tudorie
Adevărul este că el mereu a avut un soi de atitudine defensivă-n conferințele de presă.
Chiar și când lucrurile mergeau bine, Reghecampf avea grijă să se teamă de sensul întrebărilor sau chiar de direcția evidentă-n care acestea voiau să-l ducă.
Interesant este că, nu de puține ori, nervozitatea din acele conferințe îl ajuta – îi timora pe unii dintre noi, ziariștii, și ajungeam cu toții să asistăm la întrebări – laudă sau întrebări din categoria “vă rog să nu vă supărați că sunt ziarist și adresez întrebări”.
Incidentul Tudorie a fost momentul în care presiunea rezultatelor și a jocului a găsit spărturi în structura sa și lasă tot felul de șuvoaie emoționale să-l cuprindă.
Aparent, a fost destul de liniștit când a spus ce-a spus despre Tudorie.
În realitate, a avut atât de puțin autocontrol încât s-a comportat exact cum nu s-a comportat niciodată public în cariera sa de antrenor.
În fine, nici măcar asta n-ar fi atât de ciudat, oricine are limite de suportabilitate și poate greși, dar e ciudat că nu și-a cerut scuze după acest incident.
Un om care și-ar fi recăpătat calmul ar fi spus că regretă ce-a spus, i-ar fi cerut scuze lui Tudorie și-n particular, și-n fața presei.
Au trecut zilele și n-a făcut-o.
Pentru liniștea sa, sper s-o facă. Să nu confunde recunoașterea erorilor cu afișarea unei slăbiciuni.
Slăbiciune a fost că l-a jignit pe băiatul acela.
Semnalul Enache
În fine, Reghecampf a continuat să se dezamăgească la finalul meciului cu Astra.
A-ți certa jucătorii în fața camerelor și a spectatorilor e iar, foarte probabil, o dovadă a lipsei de control.
Unii ar putea considera gestul și o strategie lașă care să indice celor care privesc de pe margine că jucătorii sunt principalii vinovați.
Reghecampf nu e un antrenor slab, e doar un antrenor care a cedat, momentan, presiunii. Poate părea ciudat având în vedere că acum are mult mai mulăt experiență decât în mandatul trecut, dar există explicații fotbalistice.
El antrenează un lot care este judecat de către patron, presă și public prin primsa sumelor cheltuite la formarea sa, și mai puțin prin prisma pierderilor recente gen Chipciu, Varela, Stanciu.
Mai mult, Reghecampf este gestionarul unui lot evident incomplet, din are lipsesc cel puțin 4 titulari în opinia mea.
E un lot fără fundaș dreapta, cu un fundaș stânga insuficient de tehnic pentru nevoile Stelei din campionat, fără vârf pe care să-l bagi titular și fără om sau oameni în spatele acestui vârf. Un lot care pare făcut din nume, nu din fotbaliști care să formeze o structură logică.
Dacă mai adaug că oamenii care inspiră cea mai multă încredere din punct de vedere valoric – Pintilii, Tamaș, Bourceanu și Popa sunt ieșiți din formă, nevoia de pauză pentru Reghecampf devine evidentă.
Mai e puțin, până-n pauza de iarnă, ar trebui să reziste.