≡ Menu
3Surse

Remarcabila etapă – 26: Dinamo s-a făcut de plâns

in Liga I – fotbalul nostru

M-așteptam ca Astra să încurce Dinamo, dar nu m-așteptam ca echipa lui Miriuță să fie chiar atât de slabă.

CS U Craiova – ACS Poli Timișoara 1-1 (Dimitrov 57 / Enescu 50)

Am mai spus-o și altădată – oltenii ratează prea mult și riscă să piardă puncte tocmai pentru că transformă în gol prea puține ocazii dintre cele pe care le au.

În prima repriză a meciului de la Craiova, Timișoara n-a existat, dar asta n-a contat pentru rezultatul final. A fost suficient ca Enescu să prindă un șut foarte frumos și să marcheze. Lucrurile acestea se pot întâmpla-n meci, de asta e dat naibii de important să te ferești de ele crescându-ți eficiența-n fața porții.

Apropo de acest meci, Craiova a avut 5 ocazii mari de gol și încă vreo 2-3 situații de-a marca pe care echipele mai slabe le-ar numit tot ocazii mari de gol.

De altfel, bănățenii n-au avut atâtea situații de-a-nscrie de când s-a reluat campionatul la finalul pauzei de iarnă, dar iarăși nu contează. Grozavu avea mare nevoie de punctul acesta și poate să respire omenește etapele viitoare.

Excepțional golul lui Dimitrov și foarte frumos golul lui Enescu.

FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș 1-0 (Roman 37)

Dacă ar fi pierdut acest meci, probabil că la Botoșani se punea inclusiv problema schimbării lui Enache. Clubul și-a crescut ambițiile legate de play off cu ajutorul zdravăn al acestuia, dar când vine vorba de dezamăgirea ratării, meritele de acest tip nu prea mai contează.

Victoria este foarte importantă și pentru jucătorii lui Enache. Când treci printr-o perioadă atât de slabă precum cea traversată de moldoveni, categoric îți pierzi mult din încrederea atât de necesară în orice tip de competiție sportivă.

Gaz Metan continuă să piardă la limită, dar genul acesta de progres riscă să devină curând neimportant. Oricât ar fi de aproape să ia punct sau puncte, clasamentul chiar se construiește pe reușite concrete.

Gaz Metan mi se pare cam la același nivel cu Juventus, dar puțin sub Sepsi. E doar o percepție, dar alta n-am 🙂

CSMS Iași – Viitorul 0-1 (Chițu 14)

După acest meci, Hagi a părut cuprins de o mulțumire fericită. L-am văzut trăind o fericire explozivă după ce-a luat titlul, dar acum lucrurile au fost într-un fel mai profunde.

Atunci, era o reacție explozivă, acum a fost o reacție de conștientizare a ceea ce a reușit – a riscat în pauza de iarnă și a renunțat la unii dintre cei mai valoroși jucători ca să reducă niște costuri și să ofere șanse de joc unor copii.

Nu a ajuns în play off prin jocul rezultatelor, ci câștigând la Iași, o echipă care lupta pentru același obiectiv și una dintre cele mai dificile formații din Liga 1.

Mă bucură performanța lui Hagi pentru că e încă un exemplu concret pentru clubulurile românești spre ce direcție ar trebui să se îndrepte. Suntem o țară care ar trebui să ne axăm aproape exclusiv pe creșterea de jucători și am avea satisfacții cu adevărat aparte.

Iași merge în play off pentru că a fost aproape tot timpul o echipă care a contat. A avut foarte puține meciuri slabe și foarte multe meciuri bune spre foarte bune. Așa cum am tot repetat, echipa lui Stoican a ofert cel mai bun fotbal văzut de mine jucat de o echipă a acestui oraș.

Astra Giurgiu – Dinamo 2-0 (Fl. Matei 25, Balaure 57)

Înainte de acest meci, am insistat în emisiunea de la Digi Sport că se va juca pe bune și am explicat logica acestei păreri. De asemenea, am spus că deși mi-aș dori să văd Dinamo în play off, cred că Iași și Viitorul le vor lua fața.

De ce am avut această credință? De ce am fost convins că Astra va învinge Dinamo?

În primul rând, Astra are un prim 11 bun și un antrenor excelent. Poate Iordănescu e tânăr, dar are suficientă personalitate încât să determine lucruri în cluburile pentru care lucrează.

De asemenea, am fost convins Ioan Niculae își va dori să conteze – să produci drama eliminării dinamoviștilor din play off înseamnă să fii important, să contezi.

Dinamo s-a făcut de râs. În mintea mea se învârt mai multe întrebări. E Miriuță slab ca antrenor sau sunt slabi jucătorii? Ideea lui Negoiță de-a lăsa să plece 3 jucători importanți – Anton, Nedelcearu și Filip n-a fost cumva prea mult?

Câtă vină pot avea Contra și Mutu? Asta în condițiile în care au plecat după 7 etape, deci le-au lăsat suficient timp celor rămași și celor veniți să rezolve orice problemă.

Cred că Dinamo are în primul rând prea mulți jucători slabi. Nu din perspective pur fotbalistice, ci din perspectiva capacității acestora de-a se motiva și de-a oferi suficient echipei care-i plătește. Abia apoi, vine antrenorul. Negoiță a făcut mai grea misiunea propriei echipe, dar e oricum omul care plătește cel mai mult acest eșec. Da, mai mult decât fanii.

Juventus – CFR Cluj 0-2 (Omrani 64, Ioniță II 67)

CFR a avut un meci complicat cu Juventus. N-aș zice că mai greu decât se aștepta pentru că nu mi-au dat impresia că n-ar fi tratat serios partida.

Ideea este că Juventus venea după câteva evoluții bune și faptul c-au fost într-o creștere continuă le permitea să aibă încrederea că pot obține ceva de la acest joc.

Mai mult, aveau avantajul că se puteau mulțumi și c-un egal, lucru de neacceptat pentru Petrescu.

M-așteptam ca CFR să aibă mai multe probleme de-a lungul acestei bucăți de campionat în privința capacității de-a marca împotriva unor adversari care nu-i atacă. Uite că n-au avut. Deși au marcat destul de greu, au marcat și și-au asigurat rapid apoi victoria prin reușita lui Ioniță II.

În acest moment, Juventus și Gaz Metan par cele mai slabe echipe, dar ambele au avantajul unor evoluții evident în creștere. Cu reducerea de puncte, m-aștept ca formația lui Baciu și Lincar să prindă și mai multă-ncredere în privința evitării retrogradării.

FCSB – ACS Sepsi 2-0 (Viera 51, Man 86)

Sepsi a început timid acest meci și o bucată zdravănă de meci aproape că nu a reușit să ajungă la poarta lui Vlad. Între timp însă, Steaua a ținut mingea, dar nu și-a creat nicio ocazie serioasă.

Prin urmare, prima ocazie mare a echipei lui Neagoe a fost și prima ocazie mare a meciului. Apoi, a doua ocazie mare a formației lui Neagoe a fost și-a doua ocazie mare meciului.

E firească nemulțumirea celor de la Sepsi după acest rezultat. Până la autogolul lui Viera, Steaua nu reușise nimic altceva decât să țină de minge.

Rezultatul în sine este nedrept dacă gândești pur matematic, dar cumva clasic din perspectivă fotbalistică. Adică e ceva obișnuit ca echipele mari să câștige partide în care nu le iese aproape nimic. Chiar și când adversarul e cel care ratează primele ocazii mari ale meciului.

4 comments… add one
  • Nistor 28/02/2018, 4:26 PM

    Inexplicabila pentru mine ardoarea cu care il aperi pe Negoita. Acum 5 ani promitea ca va face din Dinamo clubul nr. 1 al Romaniei. El promitea, cu gura lui. Dupa fix 5 ani, Dinamo e in cel mai jos punct al istoriei sale.
    Si tu continui sa il aperi. E halucinant.

  • Ștefan Beldie 28/02/2018, 4:55 PM

    Eu nu sunt suporter ca să privesc lucrurile aproape mereu doar în alb și negru. După părerea mea, Negoiță nu a făcut nimic din ceea ce nu era de așteptat să facă.

    Omul a promis ce-a crezut că poate face. Ulterior, a spus prin fapte și vorbe care îi sunt limitele. Normal, există posibilitatea să am cine știe ce interes sau să nu înțeleg lucrurile, dar eu am încredere în părerea mea – Negoiță nu e principalul vinovat pentru ce se-ntâmplă la Dinamo.

    Sigur, a creat și el condiții pentru situația asta – de exemplu, când l-a lăsat pe Redinc să plece sau când a vândut 3 titulari în iarnă. Totuși, chiar și-așa, Dinamo trebuia să fie în primele 4 după condițiile oferite jucătorilor (da, inclusiv condițiile salariale).

  • Nistor 28/02/2018, 6:41 PM

    Repet, cel mai de jos punct al istoriei clubului. Nu e nevoie sa fii suporter ca sa vezi ca a luat decizii dezastruoase in toate momentele cheie. Ca nu a existat o strategie clara in niciun punct al “domniei” sale in Groapa. Ca nu exista coerenta, nu exista oameni competenti la nivel administrativ, ca grupele de copii si juniori au luat-o la vale de ceva vreme, ca isi cumpara contestatarii (vezi Lupu), ca se ascunde cand e greu si iese in fata doar dupa victoriile cu fcsb.
    Mi se pare ca ii acorzi o clementa exagerata prin prisma faptului ca are titulatura de “investitor”.

  • Nistor 28/02/2018, 6:43 PM

    Si inca ceva: imagineaza-ti ca Negoita ar fi domnit la alt club din Liga 1, sa zicem la Gaz Metan Medias. Cum crezi ca ar fi aratat acel club, cu el pe post de patron? In opinia mea, Dinamo a rezistat la un nivel decent doar datorita identitatii sale. Daca Dinamo nu era Dinamo, la cum a fost condusa, probabil era retrogradata de ceva timp.

Leave a Comment