Plecarea de acasă a „tocilarului” Tolontan

Cum se va schimba Gazeta după plecarea lui Tolontan din funcția de redactor șef și venirea lui Cătălin Țepelin?

Pe scurt, probabil că se vor schimba puține pentru ziar în sine.

Fără exagerare, cred că jumătate dintre oamenii de acolo pot ocupa funcția de redactor șef, iar ziarul ar rămâne într-o formă decentă.

Asta nu-nseamnă că munca lui Țepelin va fi una ușoară. Asta înseamnă doar că acesta-i specificul Gazetei – un grup de oameni fac același lucru de mulți ani și au ajuns la niște „relații de joc” aparte.

De asemenea, în favoarea lui Țepelin este și faptul că redacția de astăzi pare mai ușor de gestionat din perspectiva relațiilor interumane comparativ cu redacția din urmă cu 10-15 ani. Atunci, o spun cu afecțiune și respect, existau momente în care ziarul părea o casă de nebuni în care doar misiunile jurnalistice erau clare.

În defavoarea lui este situația actuală a printului și a presei românești în general. Dacă la prima criză majoră a presei scrise din România ziariștii se alimentau din speranța revenirii, acum moralul oamenilor se bazează în mare măsură pe resurse personale.

Apoi, fostul redactor șef va păstra un soi de control asupra ziarului, chiar dacă va-ncerca să-i ofere lui Țepelin toată libertatea de mișcare posibilă.

Va exista acest control pentru că Tolontan e legat intim de ziar inclusiv din perspectiva confortului emoțional. Nu e ceva exagerat, e firescul pe care-l trăiește oricine a petrecut niște decenii la un loc de muncă, mai ales dacă a și condus lucrurile acolo.

Prin urmare, vrând-nevrând, inclusiv simpla sa prezență va conta. Acum, nu-ți închipui că Țepelin va conduce Gazeta lui Tolontan așa cum Geambazi conduce Steaua lui Becali. Spun doar că personalitatea fostului redactor șef va continua să facă aerul să scârție-n redacție.

Marile schimbări le va trăi Tolontan

Pentru Tolontan, acesta pare un moment de cotitură.

Acum mai bine de 10 ani, mă aflam cu el într-o mașină care ne ducea la Realitatea TV.

Mergeam acolo pentru că postul obținuse drepturile TV pentru returul european dintre Steaua și Rapid, iar Tolontan se afla într-o misiune cu miză majoră pentru acel moment: Gazeta să fie partener de promovare încrucișată cu Realitatea TV, nu ProSport.

De-a lungul acelui drum scurt, l-am întrebat mai multe lucruri, inclusiv ce planuri are – ce are de gând să facă dincolo de jurnalismul sportiv.

Ca simplu coleg de redacție mi se părea că e cumva încorsetat de rolul acela de ziarist de sport. Cred că e o onoare profesională să lucrezi în presa sportivă și mai ales să conduci un ziar ca Gazeta Sporturilor, dar, poate și din cauza vârstei pe care-o aveam, mi se părea că anvergura lui era superioară acelei poziții.

Tolontan s-a amuzat sincer sau defensiv și s-a rezumat să-mi spună că n-are de gând să intre-n politică. Asta pentru că-n lipsa unui răspuns din partea sa, începusem eu să vehiculez variante.

Habar n-am ce-i în mintea lui Tolontan apropo de această chestiune – dacă face suficient din ceea ce ar putea să facă / dacă rolul de ziarist de sport este suficient.  Totuși, din toate faptele lui, din felu-n care arată munca lui pare să reiasă că și-a dorit să facă mai mult decât putea-n mod logic să facă din postura de redactor șef al unui ziar de sport.

Cea mai umană explicație pentru care eu cred că nu s-a desprins mai devreme și mai categoric de rolul de ziarist de sport cred că a fost frica.

I-a fost frică să încerce ceva fără să aibă-n spate redacția.

Cum ar putea arăta frica lui Tolontan

Poți fi sigur că eu acum speculez. Nu mă bazez decât pe percepții și pe felul subiectiv în care analizez eu faptele lui jurnalistice.

Când spun „frică”, nu vorbesc o trăire rușinoasă, ci de una logică.

De altfel, frica cu adevărat rușinoasă e foarte rară. Multora dintre noi ne este frică de tot felul de lucruri, dar ceea ce contează este felu-n care ajungem să acționăm concret până la urmă dincolo de această emoție.

Poate lui Tolontan i-a fost frică de banii lui SOV atunci când i s-a oferit posibilitatea să conducă un trust media care ar fi avut o forță jurnalistică excepțională.

Adevărul este că oricât de bine ai fi plătit ca ziarist, când un patron vine și-ți dă milioane, ți se poate face frică. Sigur, unii cu sau fără frică au luat acele sume. Putem oricând să discutăm ce-am fi făcut oricare dintre noi în aceeași situație 🙂

La fel, poate i-a fost frică și de banii lui Patriciu când a avut parte de o ofertă asemănătoare pentru a conduce o companie gigant a presei românești din acele momente.

Poate i-a fost frică să intre-n politică pentru că nu ar mai fi avut niciodată controlul pe care l-a avut mereu în redacția ziarului, indiferent cine a fost patronul ProSport sau patronul Gazetei.

Aceste bănuieli ale mele pot suna paradoxal când le leg de un om care a condus cele mai bune și curajoase anchete de presă din ultimii 10-15 ani.

Acum însă, se află din nou în postura de a se implica în ceva ce-nseamnă mai mult decât presa sportivă. Repet, nu o spun ca și când acest tip de presă ar fi ceva derizoriu, ci o spun în sensul ideii că va ieși din zona sa de confort. Va lucra cu oameni noi, oameni cu care va trebui să stabilească relații.

Nu-ți închipui că aste este ușor după ce două decenii ai fost în mediul tău alături de oamenii tăi. Nu va mai avea redacția, nu va mai avea mediul lui, controlul lui, nu va mai avea în totalitate ceea ce cunoaște. Cumva, va fi ca un olimpic la fizică detașat la un liceu populat inclusiv cu tot felul de golani, nu toți încântați să aibă de-a face cu tocilarul proaspăt venit.

Sigur, condițiile de muncă par mult mai limpezi într-un trust ca Ringier decât într-o relaționare cu mogulii Vântu sau Patriciu, oameni care n-aveau cultura de presă a lui Sârbu și poate chiar nici a lui Voiculescu.

În lunile următoare, eu cred că lucrurile vor deveni mai clare și ne vom lămuri exact cum va arăta colaborarea Ringier – Tolontan, dar și cât de mult va rămâne agățat de plasa sa de siguranță, redacția de sport.

65 Shares

6 comentarii la „Plecarea de acasă a „tocilarului” Tolontan

  1. Zau ca nu vreau sa fiu agresiv si sa comentez cu rautate, dar:

    1) Ha! Dar de banii lui Voiculescu nu ii era frica?

    2) Treaba cu ‘o onoare profesionala’ sa lucrezi in presa de sport e atat de amuzanta incat a trebuit sa citesc de mai multe ori, crezand ca am pierdut sarcasmul pe undeva. Eu si acum ma felicit ca nu am luat calea jurnalismului, poate cea mai buna decizie din viata mea. Iubeam sportul si scrisul, toata copilaria mi-am dorit sa fiu jurnalist de sport, cum il vedeam eu pe Ioanitoaia la televizor. Pana am ajuns in liceu si am inceput sa-mi dau seama ce compromisuri, dar si ce lipsa de talent, competenta sau coloana vertebrala exista prin presa de fotbal sport. Ioanitoaia scrie cum scriam eu in clasa a 7-a. Ma si vad cum as fi stat acum sa analizez prin gsp ce spun tot felul de scursuri ale societatii ca becali sau mm stoica. Ori, mai rau, ma trimiteau aia cu microfonul pe la „palat”. Doamne fereste!

  2. 1. Ce spui înainte de „dar” e aproape mereu anulat de ce spui după „dar” 🙂

    2. Dacă vrei să lucrezi ca jurnalist de sport, ai câteva variante la dispoziție. Una a fost Voiculescu. Acum, e o diferență majoră între ce plătea Voiculescu și ce au oferit Vântu sau Patriciu. În plus, relația cu Voiculescu n-a fost între un patron și-un angajat.

    Din ce știu eu, Gazeta avea obligația să dea o sumă anuală patronului, iar patronul își vedea de treabă. Cum se împărțeau banii pentru salariile angajaților nu mai era treaba patronului.

    3. Confunzi comportamentul unora dintre practicanții unei meserii cu meseria în sine. În condițiile astea, n-ai pierdut nimic că n-ai făcut presă de sport. Adevărul este că sunt mulți care regretă c-au făcut și mulți care se bucură că fac. Chestie de gust.

  3. 1) Asa este 🙂

    2) Ok, dar nu ai scris asta in articol. Daca scriai, nu contestam. Thx for the info.

    3) Nu stiu ce sa zic, si cei care isi fac onest meseria tot la fundul lui alde meme stoica sunt obligati sa stea. Pana si tu, om destept, ziarist cu vechime, parca o frecai pe la televizor cu gigi becali sau dumitru dragomir. Nu cred ca as fi putut sa fac asta. Probabil as fi murit de foame incercand sa schimb ceva ca reporter de rugby sau NBA. Nu stiu daca e chestie de gust, cat chestie de respect de sine.

    imi dau seama ca te jignesc atentant la meseria ta, DAR imi scriu opinia.

  4. 2. Nu am scris pentru că nu am considerat relevant sau nu mi-a venit în minte. Sau amândouă. Era bine să fi scris, totuși.

    3. Păi, nu e nicio rușine să bagi în seamă un personaj (oricare ar fi el) dacă respectivul ia decizii care influnențează soarta unor echipe. Atât timp cât există un interes public, e obligatoriu s-o faci.

    Ca meserie, jurnalismul nu înseamnă să-ți alegi subiectele în funcție de ce ți s-ar părea ție demn pentru orgoliul tău să abordezi, ci să ții cont de ce e relevant pentru oameni.

    E o nuanță importantă aici – nu ce le place oamenilor, nu ce spun oamenii că ar vrea să vadă / citească, ci ceea ce e relevant.

    De exemplu, mereu vor fi oameni care vor spune că nu vor să-l vadă pe Becali la televizor. Vor insista că ei țin cu Steaua, dar nu vor. Nu contează ce vor, contează că Becali, așa cum e el, poate decide la TV, în direct, soarta unei echipe de care sunt interesați o grămadă de oameni.

    În rest, nu mi-aduc aminte să fi avut vreo atitudine umilă în interacțiunile cu cineva din fotbal, sunt împăcat cu felu-n care mi-am făcut mereu treaba.

  5. Da, sunt de acord cu multe din lucrurile pe care le spui. Bineinteles ca dai ce se cere si bineinteles ca sunt multi care se vaita ca e prea mult becali, dar ii sorb toate cuvintele pe la tv. Inteleg nuanta referitoare la relevanta.

    Un exemplu ar putea fi chiar blogul tau. Tu scrii articole de foarte buna calitate aici, dar se pare ca nu ai mare succes. Asta e lumea in care traim, e mult mai apreciata o caterinca ieftina pe care o poti citi scurt pe wc.

    Totusi, pe mine nu o sa ma convinga nimeni, niciodata, ca este vorba doar de cerere-oferta in continutul presei de sport.

    La unele meciuri de rugby sau baschet vin o mie, doua mii, chiar trei mii de oameni, in conditiile in care din gsp / prosport nu poti sa afli nici macar la ce ora e meciul, sau ca e meci. In schimb gasesti informatii din belsug despre alde Concordia Chiajna sau nuj ce echipa de fotbal din liga a doua unde vin 150 de oameni la meci.

    Ok, inteleg ca alea fac mai multe clickuri (totusi, cat de multe clickuri in plus pot face?), dar e vorba si de publicul pe care vi l`ati format. Bineinteles ca dupa 20 de ani de circ fotbalistic nu va mai citeste nici dracu` din cei care sunt interesati de alte sporturi, sau de presa de calitate, ca ne`am invatat sa ne luam informatiile din alta parte si nu mai intram la voi.

    Nu vreau neaparat sa spun ca presa trebuie sa aiba un rol educativ, dar cu putin efort cred ca se putea stabili un echilibru intre scandal si calitate. Acum 15 ani sunt convins ca nu pierdeati bani scriind cateva stiri despre rugby (de exemplu) in sidebar, in loc de noile transferuri de la FC Bacau. Si nici acum n`ati muri daca ati sari un articol despre FC Snagov si ati scrie un articol cu meciurile etapei din rugby, locatie, preturi la bilete. Faptul ca nici atat nu puteti face pentru alte sporturi, e dovada clara ca e lipsa de interes, nu cerere-oferta. Pur si simplu nu va intereseaza.

    Cred ca ati ales calea usoara, iar faptul ca s`au angajat jurnalisti spagari sau de prin galeriile echipelor de fotbal nu e un accident, este doar un efect dupa cauza.

    Nu am vrut sa sugerez ca ai fost slugarnic. Nu am urmarit emisiunile, dar sunt convins ca n`ai fost. Nu am spus ca e rusinos, orice munca e nobila in felul ei. Mai degraba mi se pare usor trist, deprimant, sa fii nevoit sa stai dupa fundul unor analfabeti si / sau puscariasi. Ma insel, sau tu ai iesit din presa? Nu a fost si asta un mic motiv pentru care ai renuntat?

    Eu iti multumesc pentru faptul ca am putut purta o discutie civilizata, si pentru ca nu mi`ai cenzurat ‘of-urile’. Sper sa mai vad un reply de la tine, fiindca sunt foarte curios daca si unde crezi ca gresesc in analiza kilometrica de mai sus.

  6. E o discuție prea lungă. Se pot face bani și mediatizând alte sporturi, dar efortul este mare și de lungă durată pentru așa ceva. Pentru cei care decid nu merită așa ceva.

    Piața în sine reglează lucrurile. Crezi că nu vor oamenii să facă bani? La TV, azi e emisiunea, iar mâine-n jur de 10 dimineața știi câți bani ai făcut.

    Nu m-am simțit vreodată trist sau deprimat apropo de munca mea și nu știu vreun ziarist căruia să-i placă ceea ce face și să fie deprimat că oamenii care decid în fotbal sunt într-un fel sau altul.

    Nu controlezi cum sunt alții / fac alții, controlezi doar ce faci tu.
    .
    Nu am mai lucrat în presa sportivă pentru că nu vreau orice, iar ce vreau eu nu mi se oferă. Nici n-ar fi ușor pentru că sunt scump, iar oamenii din televiziuni pot obține performanțe asemănătoare cu oameni mai ieftin decât mine. Poate unii chiar și mai buni, naiba știe.

    Ideea este că meseria în sine e faină și cei care o fac / înțeleg se pot bucura de ea.

Lasă un comentariu