Plecarea de acasă a „tocilarului” Tolontan

Cum se va schimba Gazeta după plecarea lui Tolontan din funcția de redactor șef și venirea lui Cătălin Țepelin?

Pe scurt, probabil că se vor schimba puține pentru ziar în sine.

Fără exagerare, cred că jumătate dintre oamenii de acolo pot ocupa funcția de redactor șef, iar ziarul ar rămâne într-o formă decentă.

Asta nu-nseamnă că munca lui Țepelin va fi una ușoară. Asta înseamnă doar că acesta-i specificul Gazetei – un grup de oameni fac același lucru de mulți ani și au ajuns la niște „relații de joc” aparte.

De asemenea, în favoarea lui Țepelin este și faptul că redacția de astăzi pare mai ușor de gestionat din perspectiva relațiilor interumane comparativ cu redacția din urmă cu 10-15 ani. Atunci, o spun cu afecțiune și respect, existau momente în care ziarul părea o casă de nebuni în care doar misiunile jurnalistice erau clare.

În defavoarea lui este situația actuală a printului și a presei românești în general. Dacă la prima criză majoră a presei scrise din România ziariștii se alimentau din speranța revenirii, acum moralul oamenilor se bazează în mare măsură pe resurse personale.

Apoi, fostul redactor șef va păstra un soi de control asupra ziarului, chiar dacă va-ncerca să-i ofere lui Țepelin toată libertatea de mișcare posibilă.

Va exista acest control pentru că Tolontan e legat intim de ziar inclusiv din perspectiva confortului emoțional. Nu e ceva exagerat, e firescul pe care-l trăiește oricine a petrecut niște decenii la un loc de muncă, mai ales dacă a și condus lucrurile acolo.

Prin urmare, vrând-nevrând, inclusiv simpla sa prezență va conta. Acum, nu-ți închipui că Țepelin va conduce Gazeta lui Tolontan așa cum Geambazi conduce Steaua lui Becali. Spun doar că personalitatea fostului redactor șef va continua să facă aerul să scârție-n redacție.

Marile schimbări le va trăi Tolontan

Pentru Tolontan, acesta pare un moment de cotitură.

Acum mai bine de 10 ani, mă aflam cu el într-o mașină care ne ducea la Realitatea TV.

Mergeam acolo pentru că postul obținuse drepturile TV pentru returul european dintre Steaua și Rapid, iar Tolontan se afla într-o misiune cu miză majoră pentru acel moment: Gazeta să fie partener de promovare încrucișată cu Realitatea TV, nu ProSport.

De-a lungul acelui drum scurt, l-am întrebat mai multe lucruri, inclusiv ce planuri are – ce are de gând să facă dincolo de jurnalismul sportiv.

Ca simplu coleg de redacție mi se părea că e cumva încorsetat de rolul acela de ziarist de sport. Cred că e o onoare profesională să lucrezi în presa sportivă și mai ales să conduci un ziar ca Gazeta Sporturilor, dar, poate și din cauza vârstei pe care-o aveam, mi se părea că anvergura lui era superioară acelei poziții.

Tolontan s-a amuzat sincer sau defensiv și s-a rezumat să-mi spună că n-are de gând să intre-n politică. Asta pentru că-n lipsa unui răspuns din partea sa, începusem eu să vehiculez variante.

Habar n-am ce-i în mintea lui Tolontan apropo de această chestiune – dacă face suficient din ceea ce ar putea să facă / dacă rolul de ziarist de sport este suficient.  Totuși, din toate faptele lui, din felu-n care arată munca lui pare să reiasă că și-a dorit să facă mai mult decât putea-n mod logic să facă din postura de redactor șef al unui ziar de sport.

Cea mai umană explicație pentru care eu cred că nu s-a desprins mai devreme și mai categoric de rolul de ziarist de sport cred că a fost frica.

I-a fost frică să încerce ceva fără să aibă-n spate redacția.

Cum ar putea arăta frica lui Tolontan

Poți fi sigur că eu acum speculez. Nu mă bazez decât pe percepții și pe felul subiectiv în care analizez eu faptele lui jurnalistice.

Când spun „frică”, nu vorbesc o trăire rușinoasă, ci de una logică.

De altfel, frica cu adevărat rușinoasă e foarte rară. Multora dintre noi ne este frică de tot felul de lucruri, dar ceea ce contează este felu-n care ajungem să acționăm concret până la urmă dincolo de această emoție.

Poate lui Tolontan i-a fost frică de banii lui SOV atunci când i s-a oferit posibilitatea să conducă un trust media care ar fi avut o forță jurnalistică excepțională.

Adevărul este că oricât de bine ai fi plătit ca ziarist, când un patron vine și-ți dă milioane, ți se poate face frică. Sigur, unii cu sau fără frică au luat acele sume. Putem oricând să discutăm ce-am fi făcut oricare dintre noi în aceeași situație 🙂

La fel, poate i-a fost frică și de banii lui Patriciu când a avut parte de o ofertă asemănătoare pentru a conduce o companie gigant a presei românești din acele momente.

Poate i-a fost frică să intre-n politică pentru că nu ar mai fi avut niciodată controlul pe care l-a avut mereu în redacția ziarului, indiferent cine a fost patronul ProSport sau patronul Gazetei.

Aceste bănuieli ale mele pot suna paradoxal când le leg de un om care a condus cele mai bune și curajoase anchete de presă din ultimii 10-15 ani.

Acum însă, se află din nou în postura de a se implica în ceva ce-nseamnă mai mult decât presa sportivă. Repet, nu o spun ca și când acest tip de presă ar fi ceva derizoriu, ci o spun în sensul ideii că va ieși din zona sa de confort. Va lucra cu oameni noi, oameni cu care va trebui să stabilească relații.

Nu-ți închipui că aste este ușor după ce două decenii ai fost în mediul tău alături de oamenii tăi. Nu va mai avea redacția, nu va mai avea mediul lui, controlul lui, nu va mai avea în totalitate ceea ce cunoaște. Cumva, va fi ca un olimpic la fizică detașat la un liceu populat inclusiv cu tot felul de golani, nu toți încântați să aibă de-a face cu tocilarul proaspăt venit.

Sigur, condițiile de muncă par mult mai limpezi într-un trust ca Ringier decât într-o relaționare cu mogulii Vântu sau Patriciu, oameni care n-aveau cultura de presă a lui Sârbu și poate chiar nici a lui Voiculescu.

În lunile următoare, eu cred că lucrurile vor deveni mai clare și ne vom lămuri exact cum va arăta colaborarea Ringier – Tolontan, dar și cât de mult va rămâne agățat de plasa sa de siguranță, redacția de sport.

   

Abonează-te prin email și afli rapid când scriu un text nou: