Câteva sfaturi pentru cei care vor să-nceapă o carieră-n presă

Primesc destul de des email-uri de la elevi de liceu sau studenți care sunt interesați de-o carieră în presă, în special în cea sportivă.

Majoritatea vor să știe câteva lucruri simple pentru care am răspunsuri plus câteva lucruri mai puțin simple pentru care am sugestii care pot fi lămuritoare.

Acest video are rolul să ofere aceste răspunsuri și aceste sugestii. Mai mult, ceea ce este valabil când vine vorba de presa sportivă este valabil și-n cazul presei generaliste.

Acum, de ce mă-ntreabă pe mine?

În primul rând pentru c-am scris la un moment dat un articol legat de această temă.

În al doilea rând, pentru că apar din când în când la TV vorbind în special despre fotbalul din Liga 1, iar oamenii asociază chestia asta cu cine știe ce dovadă a succesului în domeniu.

Confirm c-am scris acel articol, infirm că apariția la TV înseamnă succes în această profesie pentru toți cei care apar.

Bun, s-o luăm cu începutul…

1. Trebuie să faci o facultate de jurnalism ca să lucrezi în presă?

Răspunsul este „nu”.

Nu e nevoie să studiezi jurnalismul în facultate și nici măcar să ai studii în zona științelor socio-umane pentru a lucra apoi în presă.

Există o grămadă de ziariști care s-au descurcat foarte bine în meseria aceasta absolvind orice altceva numai jurnalism nu.

Există în presă ingineri, matematicieni, istorici, medici, ciberneticieni și-așa mai departe. Mai mult, unii dintre ei se descurcă mult mai bine decât absolvenții clasici de jurnalism.

Acum, asta nu-nseamnă automat că a studia jurnalismul în facultate este o chestiune inutilă. Exact ca și-n cazul oricărei alte facultăți, utilitatea acestor studii depinde-n mare măsură de tine, de cât ești tu de dispus să-nveți.

Prin urmare, principiul lui Hagi se aplică din plin aici. Care este principiul lui Hagi?

Hagi a spus “Copii, mergeți la școală pentru că și școala e bună de ceva!”.

Știu, sună amuzant, dar e unul dintre cele mai adevărate lucruri spuse vreodată despre sistemul românesc de învățământ.

Cât de importantă devine școala după ce mergi la ea depinde în foarte mare măsură de tine.

Normal, cei care fac studii de specialitate pot avea un avantaj în fața celor care nu le fac, dar acel avantaj se poate topi extrem de rapid după ce-ncepe munca practică-n redacție.

2. Cum îmi dau seama dacă îmi place sau nu să lucrez în presă?

Singurul mod în care te poți lămuri dacă-ți place sau nu este să ajungi să lucrezi.

Pentru asta nu trebuie însă să aștepți să termini facultatea plus un master.

Poți să-ncepi încă din timpul liceului sau a anilor de facultate. La Gazetă, există un ziarist pe nume Răzvan Luțac care a-nceput să colaboreze cu ei din timpul liceului.

Personal, am venit în practică la ProSport la finalul anului doi de facultate și m-am angajat în anul 3. Asta deși eram student la Sibiu.

Le mulțumesc și acum colegilor care m-au ajutat să termin facultatea fără să fie nevoie să fiu zi de zi acolo.

În fine, aceste prime contacte cu redacțiile sunt importante pentru că îți arată realitățile meseriei.

Sigur, din fața televizorului, totul este strălucitor. La fața locului, lucrurile pot arăta în continuare așa sau pot avea o cu totul altă înfățișare.

Mai mult, e important să te lămurești dacă te interesează o carieră în presă sau ești doar atras de ideea de-a fi pe sticlă, de-a-ți vedea numele-n ziar, de-a te da mare cu aparenta notorietate pe care ți-o poate oferi munca-n presă.

De ce spun asta? Pentru că mulți ajung să facă o facultate de profil pentru a fi Andreea Esca sau pentru a fi Cătălin Tolontan.

Nu e nimic rău în a avea modele drept inspirație, dar cel mai sănătos este să te lămurești dacă între ceea ce vezi din exterior și ceea ce trăiești în interior sunt diferențe care-ți plac sau nu.

Cu cât te lămurești mai repede, cu atât mai bine.

Partea faină este că din presă poți migra ușor spre alte meserii mai mult sau mai puțin înrudite, nu rămâi blocat pe viață acolo dacă ajungi la concluzia că nu ți se potrivește.

3. Ce m-ai sfătui să fac pentru a-mi crește șansele să fiu acceptat într-o redacție și să am succes în această meserie?

Cum să intri în presa sportivă
Redacțiile arată-n fel și chip. În ultimii ani, au din ce în ce mai puțini oameni și din ce în ce mai multe griji.

Trebuie să-ți dai seama că nu sunt simbolul succesului în meseria asta.

Sunt un ziarist cu o vizibilitate OK și foarte pasionat de domeniul despre care scriu sau vorbesc.

Fericirea mea-n profesie vine tocmai din faptul că sunt pasionat de munca mea, de domeniul pe care-l acopăr și din credința confirmată că-s bun în ceea ce fac.

Faptul că am fost mai mereu și bine plătit pentru munca mea este efectul acestor lucruri. Nu banii m-au motivat să fiu pasionat, nu banii m-au motivat să fiu bun.

Acum, există o grămadă de sfaturi legate de ce ar trebui să faci să-ți crești șansele de-a fi acceptat într-o redacție și de-a fi bun în meseria aceasta, dar eu mă rezum la cel care mi se pare cam cel mai bun sfat posibil.

Concret, dacă aș fi elev de liceu sau student cu gânduri legate de munca-n presă, mi-aș face un blog dedicat domeniului pe care mi-aș dori să-l acopăr.

Vrei să fii ziarist sportiv? Fă-ți un blog dedicat sportului. Chiar ar trebui să-ți alegi un anume sport pe care să-l acoperi pentru că dacă vrei să scrii despre prea multe, riști să te-ntinzi mult mai mult decât se poate întinde un singur om.

Vrei să fac jurnalism politic? Fă-ți blog dedicat acestui domeniu.

Vrei să faci jurnalism economic? Fă-ți blog dedicat acestui domeniu.

Vreai să faci scrii despre turism sau travelling, Fă-ți blog dedicat acestui domeniu.

Ai înțeles ideea.

Vrei să fii Andreea Esca sau Cristian Tudor Popescu?

Nu te pot ajuta eu. Nici pe ei nu i-am ajutat, au devenit ceea ce sunt prin forțele lor, după ani de muncă, citit, învățat, practică și-așa mai departe.

4. Cum te ajută un blog să devii un ziarist mai bun și să-ți crești șansele de-a fi acceptat într-o redacție?

Acum, adevărul este că în ziua de azi e mai ușor de pătruns într-o redacție decât oricând.

Știi oamenii aceia trecuți de 50 de ani care se arată dezamăgiți de felu-n care merg lucrurile-n ziua de azi și spun foarte des chestii de genul – “Pe vremea mea, lucrurile se-ntâmplau așa…”?

Ei, pe vremea mea, ajungeai să fii luat în probe de ProSport după ce dădeai un exament la care participau vreo 400 – 500 de oameni.

Eu n-am intrat acolo cu acest examen ci exact cum am povestit în textul de pe blog – am venit de la Sibiu și l-am sunat pe Cătălin Tolontan de la un telefon public. I-am zis ce vreau și el mi-a zis când să vin.

Alți colegi însă, au dat acel examen. Unii au rămas în redacție, alții s-au dus în alte redacții.

Ideea este însă că nu e important să ajungin acolo, ci și ce faci după ce ajungi. Contează inclusiv cum ești văzut de cei care te acceptă.

De asta, blogul pe care scrii se poate dovedi mult, mult mai valoros decât orice altă recomandare, decât notele pe care le-ai luat în facultate, decât eventualele pile pe care ai tăi încearcă să le pună-n funcțiune.

Pentru ziaristul care-și dă acceptul să te primească-n practică sau în probe, un minut petrecut pe blogul tău e mai lămuritor decât orice CV.

Blogul este dovada faptului că ești pasionat de domeniul despre care scrii, indică limpede cum gândești, arată ce scriitură ai și te face un mic expert în ochii celor din jur.

Mai mult, blogul te-a antrenat deja în toate aceste direcții – scrisul pe blog te ajută să-ți exprimi ușor ideile, să ți le structurezi cum trebuie, să le faci limpezi pentru cei din jur.

În fine, blogul este și o șansă de-a ajunge să ai venituri pe cont propriu. E posibil chiar să ajungi la genul de venituri care nu vor mai face necesară angajarea ta clasică într-o redacție.

5. Cum trebuie să arate email-ul prin care ceri să fii acceptat în practică sau în probe?

Pentru a primi șansa de-a face practică într-o redacție sau de-a fi primit în probe, trebuie să iei legătură cu oameni care au puterea de decide dacă te primesc sau nu.

Cine sunt acei oameni?

Dacă ești pasionat de domeniul jurnalismului, îi știi deja.

Dacă nu-i știi, identifici oameni cu vizibilitate din redacția respectivă și le scrii pentru a le spune ce dorești.

Dacă nu te pot ajuta, îi întrebi cine te-ar putea ajuta, cine poate decide să fii primit.

Atât timp cât te exprimi limpede, corect gramatical și nu te lungești prea mult, ai șanse foarte mari să ți se răspundă.

Nu încerca să-i convingi pe cei cărora le scrii că viața ta este domeniul despre care vrei să scrii. Adică nu folosi formul de genul „sportul e totul pentru mine” sau „visul meu este să ajung ziarist la Adevărul”.

Ca tine, sunt mii de tineri care sunt în stare să spună exact același lucru. Mai mult, unii chiar cred în ceea ce spun.

Prin urmare, încearcă să nu intri-n grămadă. Din contră, diferențiază-te.

Ai blogul despre care ți-am spus? Perfect, folosește-te de el.

Spune cum te cheamă, spune că ai un blog dedicat domeniului respectiv pe care scrii regulat de atâta timp și spune că ai vrea să faci practica-n redacția lor sau că ai vrea să fii primit în probe pentru o angajare.

Apoi, întreabă când ai putea veni pentru o discuție față-n față pe această temă.

E simplu, da?

Nu te milogi, nu-ncerca să emoționezi pe nimeni. Nu e vreun reality show.

E important să ceri acea discuție față-n față ca să-i ușurezi decizia celui care citește email-ul. Într-un fel, îi sugerezi la ce să se gândească – în cazul de față că trebuie să-ți ofere o discuție față-n față.

Poți inclusiv folosi o formulă de genul – „Când am putea să ne vedem la o discuție față-n față pentru a discuta această posibilitate? Eu aș putea să vin inclusiv mâine, între 10:00 și 16:00 . Aștept un semn de la dumneavoastră”.

Dacă ești refuzat, poți întreba dacă-ți pot dezvălui și ție motivele refuzului. Dacă nu pot, n-ai pierdut nimic. Nu ai nevoie de practică într-o astfel de redacție.

Dacă-ți motivează, îndreaptă orice ține de tine și încearcă-n altă parte.

Dacă ai și alte nelămuriri, dă-mi un semn.

0 Shares

Lasă un comentariu