Acum niște ani, ziaristul Eduard Apostol a publicat în Gazetă un interviu cu fostul antrenor al lui Luțu și Dănciulescu.
Printre altele, omul ajuns la o vârstă înaintată încă de pe atunci a glorificat un pic metodele sale de pregătire, metode care includeau bătaia.
După standardele de prin 2005, dar și după cele de astăzi, interviul era foarte bun. În redacție și pe la țigară se discuta în termeni de genul „ce le-a zis moșu’!”.
Problema este că Tolontan a avut mereu niște lecturi mai americane, să le spun așa. Și știa el bine cum e cu corectitudinea politică sau cum e cu promovarea unor comportamente de genul celor avute de antrenorul în cauză.