Cortacero o fi un pârlit, dar DDB n-are șanse să rezolve ceva cu amenințări și proteste. În schimb, Nicolaea Badea le-ar putea fi de folos. Mai ales dacă este rugat frumos.
Două lucruri nu-mi plac la proiectul DDB.
Primul – că au contrazis orice închipuire de-a mea legată de organizarea fanilor unei echipe românești.
N-am crezut că vor strânge vreodată sumele respective de bani. Normal, raportat la nevoile clubului, aceste sume sunt insuficiente, dar reprezintă mai mult decât a existat vreodată în istoria fotbalului nostru.
Al doilea lucru e ceva mai serios – stilistica acelor comunicate pe care le dau când apare vreun eveniment în viața lui Dinamo.
Nu știu cine le scrie, dar mă enervează stilul ăla plângăcios ceva de speriat.
Dincolo de stil, uneori au dreptate mai mult, alteori au dreptate mai puțin.
Legat de acest al doilea aspect, cel al comunicării, mi se pare că există și un soi de naivitate în unele poziții publice ale DDB.
Ziariștii sportivi n-au sporuri de muncă-n condiții grele, dar pot să-și aline ofticile folosindu-se de privilegiul meseriei. Totul pe principiul deloc sofisticat „eu țin cu ăia, așa că-i ard pe ceilalți!”.
Câteodată, am impresia că ai mei colegi de la Gazeta amestecă ura personală cu meseria de ziarist.
Normal, e doar o impresie.
E posibil ca eu să bat câmpii și, de fapt, nimeni să nu aibă nimic cu nimeni.
Totuși, am să explic de ce am eu impresia asta, să nu se simtă singuri cei au aceeași părere ca mine.
Uite un exemplu proaspăt dintr-o serie nesfârșită…
Mihalcea dând indicații pe care cică nu le ascultă nimeni.
Cam așa s-ar putea rezuma articolul de pe site-ul Gazetei despre problemele lui Mihalcea.
Au aflat că există niște tensiuni între jucători și antrenor, dar modul în care sunt detaliate lucrurile te face să crezi că n-au avut chef de subiect.
Cică Răuță și Straton au condus o revoltă împotriva lui Mihalcea după meciul pierdut cu Sepsi.
Cum arată o revoltă conform Gazetei?
Cei doi care n-au jucat plus alți câțiva i-au reproșat lui Mihalcea felul în care a făcut echipa.
Reproșurile le-au făcut în lipsă lui Mihalcea, c-așa arată revoltele și revoluțiile în ziua de azi.