frf

Am avut prima revelație de acest tip la finalul clasei a 5-a. Eram în tabără și am mers într-o excursie pe munte. Una dintre profesoarele care ne-nsoțeau, a cedat când mai avea câteva sute de metri până la Crucea de pe Caraiman.

Mi s-a părut aiurea. Adică eram suficient de naiv încât să văd profesorii ca pe niște supraoameni. Nu erau, dovadă că femeia aceea care preda o știință exactă s-a așezat în fund, și-a scos încălțările din picioarele umflate și-a spus simplu:

Eu nu mai pot!

Ulterior, mi-am pierdut toată bruma de considerație când am văzut-o că-și trăgea șnițele pentru copiii săi în condițiile în care noi eram refuzați constant când ceream suplimentar. Așa-i când ești la-nceputurile adolescenței, totul se simte-n stomac.

Inclusiv chestiunile neromantice.

Citește în continuare…

Scriu textul acesta din trei motive.

În primul rând, cred în lucrurile pe care le spun. Asta mi-e părerea.

În al doilea rând, pentru că Lupescu pare să aibă șanse mari de-a ieși președinte, așa că nu mă pun bine cu câștigătorul.

În al treilea rând, pentru că desfășurarea de forțe pro-Lupescu din ultimele zile are ceva care mă irită.

Nu e vorba doar de componenta politică a acestei desfășurări de forțe.

Adică deși Dragnea știe foarte bine ce face când anunță că Lupescu va avea sprijinul său dacă iese președinte al FRF și perversiunea-i evidentă, mă așteptam la așa ceva.

Nu mă miră absolut deloc. Putea foarte bine să facă asta pentru Burleanu sau pentru Pușcaș. Nu candidatul contează, ci gestul. Ca-n vorba aia plictisitoare legată de oferirea cadourilor simbolice – „gestul contează”.

Cel mai mult mă irită frica oamenilor de diferit.

Citește în continuare…