De ce accept uneori să fiu înjurat pe Facebook (Video)

Am fost întrebat destul de des acest lucru și am tot dat răspunsul în discuții private.

Acum voi explica și public rațiunea pentru care, uneori, accept în discuțiile de pe Facebook comentarii care conțin și înjurături care-mi sunt adresate.

Înainte însă de-a-ți spune de ce fac asta, trebuie să știi câteva lucruri importante.

De exemplu…

Citește în continuare…De ce accept uneori să fiu înjurat pe Facebook (Video)

De ce le voi spune Steaua celor de la FCSB

Le Prénom este o comedie faină.

Dacă n-ai văzut-o, merită să o vezi. Dacă ai văzut-o, merită să o revezi.

În mare, e vorba despre ideea unui tată de-a da un nume scandalos copilului pe care soția sa urmează să-l aducă pe lume.

Prietenii familiei asistă la anunțul legat de nume și ripostează amuzant și ipocrit în același timp.

Nu există dreptate clară pentru vreo tabără, există însă multe probleme care ies la suprafață în relațiile dintre cei implicați.

Exact ca-n povestea conflictului dintre Becali și Armată.

Vei găsi această comedie și sub titlul What’s in a name?, titlu care mi-a venit în minte imediat ce-am văzut știrea din ProSport – oficial, Steaua va purta numele FCSB.

Nici nu era greu având în vedere cât de amuzante și ipocrite sunt discuțiile legate de numele Steaua sau cât de amuzante și ipocrite sunt atitudinile multora dintre noi, indiferent că vorbesc aici de oameni din fotbal, ziariști, suporteri.

Prin urmare, vreau să-mi explic gândurile din spatele unei decizii: pentru o perioadă nedeterminat de timp, îi voi spune în continuare Steaua echipei numită formal și total lipsit de inspirație FCSB.

Nu scriu ceea ce scriu aici ca să te conving și pe tine să gândești ca mine, ci ca să înțelegi de ce gândesc eu așa.

Citește în continuare…De ce le voi spune Steaua celor de la FCSB

Ce ar trebui să știi despre șpagă în presa sportivă românească (Video)

 

Cred că nu există vreo temă în care suporterii echipelor de fotbal să fie mai convinși că știu adevărul și totuși să fie atât de departe de acesta.

Șpaga în oresa sportivă este un subiect pe care aproape oricine-l abordează cu siguranță totală, cu credința că ceea ce spune este negreșit adevărat.

Există oameni care fac un efort de gândire atunci când sunt întrebați cum îi cheamă, chiar aproape se uită după buletin, dar când vine vorba de-a afirma că un anume ziarist este șpăgar, orice nesiguranță dispare de pe chipul și din vorbele lor.

Pot fi inclusiv oameni care aseară au stat pe canapea, în fața televizorului și s-au uitat la un meci de fotbal alternativ cu Vocea României, dar care afirmă lejer a doua zi că nu știu cine a luat șpagă de la Becali să scrie ce-a scris sau să spună ce-a spus despre respectivul meci.

Sau sunt oameni care n-au văzut meciul deloc, dar n-au nevoie să vadă despre ce vorbesc, ei știu mai bine.

Dacă vrei să știi mai bine decât cei care doar au impresia că știu mai bine care-i treaba cu șpaga-n presa sportivă, fii un pic atent în continuare.

Pe scurt despre șpaga din trecut

Ce trebuie să știi despre șpagă
Becali este considerat de fanii rivalelor Stelei drept principalul corupător de jurnaliști sportivi. Uneori, se vorbește chiar de ziariști cumpărați cu brânză, așa, de dragul unui tablou cât mai umilitor pentru cei acuzați. (Foto – Mediafax)

Lucrez în presă de aproape 15 ani, iar asta înseamnă că am ratat la mustață o perioadă de glorie în ceea ce privește șpaga-n presa sportivă.

Când am intrat eu la ProSport, Cătălin Tolontan modificase dramatic termenii înțelegerilor dintre ziariștii sportivi și oamenii din fotbal.

ProSport făcea un titlu de glorie din independența sa editorială încă de la lansare și era primul ziar care începuse să-și trimită oamenii în deplasări în străinătate plătind biletele de avion și cazările acestora.

E posibil să mă-nșel, dar din povestirile colegilor de redacție, decizia a fost luată după ce un ziarist de la ProSport, actualmente la Gazetă, Adrian Florea, a avut o experiență nu tocmai plăcută în avionul de întoarcere dintr-o deplasare a celor de la Ceahlăul Piatra Neamț din Cupa UEFA Intertoto.

Cel mai probabil, se întorceau de la Mallorca, iar Gheorghe Ștefan i-a reproșat lui Adrian ce-a scris, cum a scris și alte minuni din categoria “ti fac io pi tini și la înălțimi”.

Din acel moment, ProSport și-a trimis oamenii în deplasări pe cont propriu și a dat semnalul unei schimbări.

Totuși, alte redacții continuau să se bazeze parțial sau total pe amabilitatea cluburilor despre care scriau și apărea instant nu doar o prietenie de interese, ci și relații strânse de condiționare – eu sunt om cu tine, tu trebuie să fii ziarist cu alții, nu cu mine.

Prin 2004 sau 2005, am avut un tablou și mai complet al relațiilor nocive dintre ziarișiti și oamenii din fotbal când am mers la Onești să fac un interviu cu Nicolae Puiu, fost patron al echipei din localitate, ajuns la faliment din cauza sa și a fotbalului.

Puiu, Dumnezeu să-l ierte, m-a-ntâmpinat în fața unei vile faine și m-a dus în oraș să bem un suc.

Mi-a povestit o grămadă de lucruri și am ajuns cu discuția și la poveștile cu ziariștii care veneau la Onești cu câteva zile înainte de meciuri, erau cazați la hotelul Trotuș, li se puneau la dispoziții tot felul de distracții, inclusiv sexuale și rămâneau în oraș chiar și după meci.

Ei asta era o formă evidentă de șpagă.

Puiu a avut o scuză pentru ce a făcut, o scuză care a sunat incredibil în gura lui:

Dumnezeu a făcut oamenii să fie oaspeți pe acest pământ, dar mie mi-a plăcut să fiu gazdă.

Ziariștii care au participat la aceste deplasări au o altă scuză – “așa se făcea pe atunci”.

M-am despărțit de Puiu, nu înainte să-mi spună că vila în fața căreia mă-ntâmpinase nu era a lui, că a-ncercat doar să se dea mare.

Că o ducea prost și că mulți o duc bine datorită lui.

A murit câțiva ani mai târziu.

În fine, asemeni lui Puiu, au existat o grămadă de oameni în fotbalul nostru care au considerat firesc să le dea șpagă ziariștilor sub tot felul de forme: bani, produse, sex, rezolvări de probleme personale.

Totul în schimbul garanției că nu vor scrie despre furturi ale arbitrilor, despre probleme din interiorul cluburilor, că vor ridica în slăvi jucători care ar fi trebuit neapărat vânduți etc.

Ziariștii luau șpagă pentru că se lua. Unii se limitau totuși doar la ceea ce gazdelor le venea ușor să le ofere – mergeai la Galați, primeai pește, mergeai la Brăila, primeai cămăși, mergeai la Onești, primeai femei…

Scuze, sper să nu mă citească vreo feministă și să m-acuze că pun peștii, cămășile și femeile pe aceeași treaptă.

Mă voi apăra spunând că uneori e nevoie de un pește care să mijlocească dezbrăcarea unei cămăși de dragul unei femei.

Mda… N-aș putea solicita niciodată șpagă ca să spun bancuri bune 🙂

În fine, ideea este că s-a luat. Unii au luat mult, alții puțin, alții deloc.

Majoritatea n-au luat deloc.

Ține minte asta.

Cei mai mulți ziariști din presa sportivă n-au luat niciodată șpagă. Din păcate, au luat însă unii care au condus redacții, au avut poziții de șefi și au influențat lucrurile din postura lor.

Câțiva ani mai târziu, prin 2005 sau 2006 (în video spun 2007, dar nu s-a-ntâmplat așa târziu) am avut o nouă dovadă a existenței șpăgii în bani atunci când cineva mi-a propus să mă angajeze la publicația sa.

Ca să mă convingă c-aș face o alegere bună dacă m-aș duce acolo, mi-a spus că el a ținut ziarul doar din șpăgi.

A spus-o firesc, mândru. Un fel de “dacă vii la mine, om te faci”.

Am înțeles atunci că Tolontan făcuse ceva extraordinar cu cei mai mulți dintre noi. Ne convinsese să considerăm firescul altora drept cel mai nefiresc lucru posibil.

Un păcat cu adevărat capital.

Nu e vorba că eu nu am luat vreodată șpagă, dar e vorba că mulți ziariști din generația mea au considerat asta de neacceptat.

Ține minte, cei mai mulți dintre noi sunt corecți, n-am luat vreodată șpagă și nici nu intenționăm să luăm.

Cele 3 situații în care ți se pare că un ziarist e șpăgar

Există 3 situații în care un ziarist îți poate părea șpăgar.

  1. Situația în care respectivul ziarist chiar ia șpagă
  2. Situația în care ziaristul respectiv este slab profesional / personalitate
  3. Situația în care ziaristul respectiv e doar un traficant de presă

Despre prima situație ți-am vorbit deja, nu e nimic de comentat în plus.

Foarte important este să-nțelegi celelalte două situații.

Situația în care ziaristul respectiv este e slab profesional și ca personalitatee și cea mai frecventă.

Ca idee, toți prindem zile slabe, dar dacă asta devine o obișnuință, atunci e firesc să fii bănuit în primul rând că ești incorect și abia apoi că ai fi prost.

Genul de ziariști care „prind des zile proaste” sunt ușor de identificat – au o atitudine slugarnică prin emisiuni, ridică doar mingi la fileu, râd mai ales ca proștii la orice glumă răsuflată.

Ei nu iau șpagă, ei pur și simplu sunt în profesia asta pentru a se gudura pe lângă oamenii din fotbal.

Dacă nu erau ziariști și erau strungari, se gudurau pe lângă strung.

Dacă nu erau ziariști și erau taximetrișit, se gudurau pe lângă aparatul de taxat.

Faptul că sunt ziariști e o pură întâmplare, una totuși tristă având în vedere că ocupă locurile la care tânjesc tineri care ar vrea să lucreze-n presă.

Traficantul de presă se bazează pe o practică născută în același timp cu meseria de ziarist.

Nu e vorba de bani, nu e vorba de produse, e vorba de un târg care se face-n profesia noastră. Șefii de redacții tolerează genul acesta de șpagă pentru că o consideră profitabilă pentru profitul editorial.

Concret, anumiți ziariști se-mprietenesc atât de mult cu oamenii din fotbal încât încep să-și facă reciproc servicii. Oamenii din fotbal le dau ziariștilor informații, iar ziariștii îi favorizează pe aceștia atunci când li se ivește ocazia, de cele mai multe de-o manieră aparent inofensivă.

Cumva, ziariștii în cauză au descoperit că nu deloc profitabil să fii prea rece cu cei care-ți pot fi surse așa că duc relația cu oamenii de fotbal la un nivel care le permite să se considere prieteni.

De asta vezi din senin tot felul de ciudățenii – fotbaliști care nu joacă nimic propuși la națională, interviuri cu personalități care nu sunt personalități, note mari pentru evoluții mici, titrări avantajoase pentru unii și neavantajoase pentru rivalii lor etc.

Acum niște ani, pentru ca aceste împrieteniri cu sursele să nu evolueze atât de mult încât să pună în pericol independența editorială, Tolontan făcea o așa-zisă rotire de cadre – cei care scriau despre Steaua trecau să scrie despre Dinamo, cei de la Dinamo la Rapid și tot așa.

Între timp, s-a renunțat la asta și redacțiile profită de relațiile pe care ziariștii le dezvoltă de cele mai multe ori onest cu sursele lor.

Din păcate, există suficiente cazuri când onestitatea lipsește și ziariștii devin agenți de PR infiltrați în redacții.

Ce ar trebui să reții neapărat

Ce vreau eu să reții este că majoritatea ziariștilor din presa sportivă nu sunt șpăgari și nici nu vor fi vreodată.

Majoritatea sunt corecți cu meseria lor, dar avem zile și zile.

Unii suntem mai talentați, alții mai puțin talentați.

Cei mai mulți ne dăm silința să fim corecți, dar categoric avem momente în care facem tot felul de erori, unele de-a dreptul penibile.

Spre deosebire însă de un instalator care dacă-ți greșește o lucrare te inundă pe tine și afli tu, eventual și unii dintre vecinii tăi, că-i slab,  noi când greșim o facem în ochii tuturor.

Ideea este să nu te grăbești.

Nu de alta, dar e penibil să acuzi un ziarist că-i șpăgar când te-ntâlnești cu el prin mijloacele publice de transportsau când îl vezi călare pe bicicletă, oprit la semafor 🙂

 

Câteva sfaturi pentru cei care vor să-nceapă o carieră-n presă

Primesc destul de des email-uri de la elevi de liceu sau studenți care sunt interesați de-o carieră în presă, în special în cea sportivă.

Majoritatea vor să știe câteva lucruri simple pentru care am răspunsuri plus câteva lucruri mai puțin simple pentru care am sugestii care pot fi lămuritoare.

Acest video are rolul să ofere aceste răspunsuri și aceste sugestii. Mai mult, ceea ce este valabil când vine vorba de presa sportivă este valabil și-n cazul presei generaliste.

Acum, de ce mă-ntreabă pe mine?

Citește în continuare…Câteva sfaturi pentru cei care vor să-nceapă o carieră-n presă

Ce ar trebui să știe fanii CS U Craiova despre comploturile presei de la București

N-o să-ți vină să crezi ce mi s-a întâmplat ieri…

M-am trezit destul de târziu.

Neobișnuit de târziu.

Cred că mi-a fost cald noaptea și mi-am prelungit somnul spre dimineață ca să recuperez ce n-am apucat să dorm.

M-am dus la baie, am rezolvat o problemă fiziologică, am făcut duș și am privit gresia de pe jos gândindu-mă că-i lipsită de orice personalitate.

Când eram copil, aveam acasă o gresie cool pentru acele vremuri, cu tot felul de imprimeuri și cu câteva defecte din fabricație care-mi permiteau să imaginez granițele unor țări, insule, oceane, câmpuri de bătălie, războaie navale etc.

În fine, am terminat cu baia și m-am dus să beau apă.

Mereu beau apă dimineața, măcar două pahare. Știu că face bine, dar nu vreau să mă dau acum interesant și să-ți explic de ce ar face bine.

Am deschis laptop-ul, m-am abținut să-mi verific mail-ul, am citit niște chestii pe site-ul unei reviste dedicate agriculturii (wtf!) și am plecat la sală.

M-am antrenat pe stomacul gol și am făcut-o bine pentru că m-am obișnuit să fac efort în aceste condiții.

Am fost preocupat de niște schimbări în ceea ce privește antrenamentul, mi-am notat cu grijă tot ce-am făcut și am urmat planul pe care mi-l făcusem cu o dedicare de corporatist entuziasmat că are o linie clară de urmărit.

Apoi, am plecat acasă, am mâncat și am stat de vorbă la telefon cu ai mei.

Nici nu știu când s-a făcut ora 13:00.

Dacă-ți vine totuși să crezi, până la acea oră, niciun gând ticălos legat de cum aș putea face rău Craiovei nu mi-a trecut prin cap.

Sigur, ziua a fost lungă, dar totuși m-aș fi așteptat ca ceva de genul acesta să mă fi bântuit până la acel moment.

Nimic.

Sunteți importanți, dar nu din rațiunile pe care le credeți voi

Totuși, dacă citești părerile de pe net ale unora dintre fanii celor de la CS U Craiova, ziariștii din București produc intens tot felul de scenarii care să lovească în echipa Craiovei.

Nu contează că ziariștii din București pot fi de felul lor de oriunde numai de pe la București nu prea, contează că acum lucrează-n Capitală și urăsc posibilitatea ca la Craiova să existe din nou o echipă puternică.

Apropo, eu sunt din Râmnicu Sărat.

Oricine din zonă îți va spune că Râmnicu Sărat nu e în Moldova, că Buzăul nu e în Moldova.

Teoretic, așa este, nu suntem Moldova. Practic însă, suntem la 30 de kilometri de granița cu Moldova, așa că bancurile celor de la Times New Roman par uneori doar copieri ale realităților din zonă.

În rest, la Râmnicu Sărat există suporteri ai Craiovei mai fanatici decât unii suporteri născuți și crescuți la Craiova.

Dacă găsesc link-ul, vă trimit povestea lui Ciolanu’ ca să vă lămuresc.

Altceva voiam eu să spun și tot amân.

Pe măsură ce CS U Craiova obține în instanță victorii de etapă importante, o parte dintre suporterii acestei echipe sărbătoresc succesul bolborosindu-și frustările în relație cu presa de sport.

Unele dintre aceste frustări s-au acumulate firesc, din vina noastră, ziariștilor sportivi.

Altele țin însă doar de capacitatea de-a exagera a acelor suporeri.

Schema clasică – ei identifică o țintă – de obicei un ziarist care-n mod evident își face treaba mai prost decât ar permite bunul simț și încearcă să facă din respectivul individ ceva reprezentativ pentru breasla noastră.

Dacă un astfel de maimuțoi al presei are articole “împotriva” Craiovei, atunci orice autor al unor articole care lezează cumva interesele clubului lor este pus pe aceeași treaptă a ticăloșiei cu respectivul maimuțoi.

Lucrez de aproape 15 ani în presă. Am scris la Gazeta Sporturilor, apoi am făcut emisiuni sau am fost invitata la sport.ro, am scris texte de opinie pentru ProSport și HotNews.

În această perioadă, am participat câțiva ani buni la ședințele de redacție ale celor de Gazeta Sporturilor, ședințele în care se hotăra sumarul ziarului de-a doua zi.

De câte ori crezi că s-a pus problema să facem rău unei echipe, oricare o fi ea?

De 18 ori? De 24 de ori? De 1457 de ori?

Niciodată.

A naibii treabă, niciodată în ședințele de sumar ale Gazetei Sporturilor la care am asistat eu n-a venit cineva să zică “mă, dar pe oltenii ăia nu-i ardem și noi un pic?”.

Sigur, o parte dintre cei care au văzut filme faine pe la TV și n-au nicio legătură cu ce se-ntâmplă în realitatea unei redacții vor veni și vor spune că astfel de strategii se dicută în privat, cum se fac blaturile la pariuri.

Nu vine Tolontan și zice “hai să-i lovim pe cei de la Craiova”, ci ia deoparte câțiva oameni de-ncredere și le trasează sarcini.

Asta ar fi posibil dacă realitatea muncii la ziar n-ar arăta că nu poți să-ți atingi un scop editorial complex, cum ar fi în cazul de față sabotarea Craiovei, fără să discuți cu oamenii din redacție, fără să faci muncă de lămurire, fără să tragi iar și iar de oameni să respecte tema articolelor, fără să urli că nu se ține lumea de treabă, fără să…

La fel, în anii-n care am făcut emisiuni la sport.ro sau am fost invitat la emisiuni pe la sport.ro, Telesport sau inclusiv la Fanatik-ul lui Ivanovici nu a venit nimeni să spună “băi, dar în Craiova nu lovim și noi un pic?”.

De strategii clare prin care să săpăm la temelia celei mai iubite echipe din Oltenia nici pomeneală.

În fine, deși sunt inteligent și extrem de arătos, știu că presa n-a-nceput chiar cu mine. Totuși, dacă nemulțumirile unora dintre voi se bazează pe lucruri mai vechi decât ultimii 15 ani, atunci vă felicit pentru această capacitate rară și vă chem în prezent ca să vedeți și viitorul.

Prin urmare, voi, ca suporteri ai echipei CS U Craiova sunteți importanți împreună cu echipa pe care o susțineți, dar nu din perspectiva pe care vi-o închipuiți uneori.

Nu pentru că sunteți o țintă a presei de la București, nu pentru că aveți o echipă care se pregătește să ia titlul, nu pentru că dacă nu v-am carota noi, ați șterge pe jos cu Steaua, Dinamo, Rapid.

Sunteți importanți pentru că sunteți suporterii unei echipe care astăzi reprezintă o parte însemnată a Craiovei și a unei regiuni care, din punct de vedere fotbalistic, e mai șmecheră decât oricare alta.

Curând, veți avea un stadion pe măsură și asta nu va face decât să întregească proiectul de acolo. Sunteți importanți prin numele orașului, prin capacitatea de-a vă susține echipa, prin dorința de-a conta, prin personalitate etc.

Nu știu alții cum gândesc apropo de Craiova, dar eu gândesc exact așa

Una dintre chestiunile comice care animă o parte dintre fanii celor de la CS U Craiova ține de faptul că Mititelu nu a avut niciodată Craiova din punct de vedere formal.

De ce spun că e comică?

Pentru că respectivii n-au ținut cu echipa patronată de Mititelu pentru că aveau siguranța actelor pe care le deținea acesta, ci pentru că aia era Craiova.

În momentul respectiv, aia era Craiova și niciuna alta.

La un moment dat, Mititelu i-a supărat atât de tare pe fanii echipei încât aceștia au decis că o alternativă ar fi bună. Au săpat și au descoperit că-n anii 90, oamenii care mutau echipa de sub pulpana Universității nu au făcut lucrurile cum trebuie.

Că nu știau acum 25 de ani cum se fac lucrurile ca să fie valabile astăzi.

Nu contează că transferul de atunci s-a făcut fără opoziția nimănui, în condițiile limitate de cunoaștere de atunci, că toată lumea era împăcată cu ce s-a întâmplat.

Au găsit ei în acte că n-a fost corect, asta fiind dovada supremă că echipa lui Mititelu n-a fost Craiova.

Bravo, ați rezolvat-o.

De asta săreați voi în tribune la golul lui Florin Costea cu Dinamo, că nu știați situația actelor. Dacă o știați, păi mai săreați voi?

Nici pe departe, aplaudați cel mult decent fazele și apoi ridicați un banner prin care vă arătați sila față de cei care au încercat să vă fure echipa c-un sfert de secol în urmă.

În rest, lucrurile rămân cum sunt: ați ținut cu o echipă numită de absolut toată lumea Universitatea Craiova. La un moment dat, echipa a ajuns pe mâna unui om dezgustător din punctul vostru de vedere.

Când Universitatea din Craiova și-a dat girul pentru o altă echipă, v-ați mutat dincolo și ați strâns toate argumentele formale pentru această decizie.

Acum, vreți ca presa de la București să spună că aveți dreptate să faceți asta. Nu-s presa de la București, dar pot spune că aveți dreptul să țineți cu cine vreți.

Mai mult, țineți cu o echipă care e “licențiată” de Universitatea din Craiova să folosească numele Universitatea Craiova. Formal, juridic, sunteți super acoperiți.

Faptul că ați apărut direct în liga a 2-a nu e o problemă majoră. Acum mai bine de jumătate de secol, Dinamo și Steaua au apărut direct în Liga 1. Tot regimul decidea ce și cum și-atunci, n-aveți motive să vă rușinați.

Lăsați-o mai moale însă cu-ncercarea de-a desena realități care nu au existat și concentrați-vă pe susținerea echipei voastre. Ca orice echipă, are nevoie de așa ceva.

PS: nu mai confundați ce face o parte a presei locale din Craiova cu ce ar trebui să facă presa-n general. Jurnalistic, ăia se fac de râs când amestecă statutul de suporter cu meseria. La fel cum ne facem și noi de râs când facem același lucru.

Tolontan, Hamlet și Chiricheș

O poveste cu Tolontan și ideile sale
„Din ce văd pe hartă, poți merge la Copenhaga prin Berlin. Faci o escală și vizitezi Zidul… Poate așa vei descoperi că pe lumea asta au existat suferințe mai mari decât colaborarea cu mine la Gazetă!”

Se pare că Vlad Chiricheș regretă reacția pe care a avut-o la finalul meciului cu Finlanda. N-a spus-o încă public, dar i-a mărturisit acest lucru lui Viorel Moldovan:

Am avut o discuție cu Chiricheș, după meciul cu Finlanda. Ne-a spus că îi pare rău pentru acea ieșire. Îi înțeleg frustrarea, și eu am fost fotbalist, dar a fost o ieșire la cald, nu trebuia să aibă acea reacție.

La dimensiuni mult, mult mai mici, am trăit și eu o situație asemănătoare celei trăite de Chiricheș.

Se-ntâmpla prin 2005, atunci când lucram la Gazeta Sporturilor.

Citește în continuare…Tolontan, Hamlet și Chiricheș

Cea mai penibilă șpagă pe care nu am luat-o

Povestea unei șpăgi penibile

De-a lungul timpului, 3 oameni m-au acuzat că sunt șpăgar.

Adrian Porumboiu m-a acuzat pentru vreo 15 secunde.

Eram într-o emisiune alături de Marius Chican și dânsul a spus ceva de genul:

Lasă că știu eu că sunteți plătiți de CFR Cluj…

Eu n-am apucat să spun dacă sunt bine plătit sau prost plătit de CFR, că Marius a avut o replică atât de convingătoare încât Porumboiu și-a cerut scuze.

Nu a dat înapoi, nu a încălzit afirmația, doar și-a cerut scuze fără ironie.

Cam nervos Marius de felul lui.

A doua șpagă am luat-o pentru că m-a confundat Vasile Turcu. El a intrat în direct, iar eu am făcut eroarea uriașă de-a-i adresa o întrebare înainte să spun celebrul „Beldie Sunt”.

Așa că omul omul m-a anunțat că deține o listă a ziariștilor șpăgari și că figurez acolo. L-am întrebat cum mă cheamă și a spus un alt nume, nume pe care nu-l mai repet eu aici.

După cum vezi, aceste două acuze au fost făcute în direct, la TV.

Citește în continuare…Cea mai penibilă șpagă pe care nu am luat-o

De ce m-a „lăsat” sport.ro să plec

De ce a plecat Ștefan Beldie de la sport.ro

Americanii au o sintagmă aproape amuzantă atunci când concediază pe cineva:

I have to let you go.

Sună ca naiba dacă nu înțelegi spiritul expresiei.

De ce te lasă să pleci dacă tu ai vrea să rămâi?

Din fericire, eu n-am avut parte de această nelămurire atunci când am fost anunțat că sport.ro (actualul ProX) mă lasă să plec.

De altfel, discuția a fost simplă și fără termeni corporatiști.

Ideea este că acolo se schimbă niște lucruri.

Nu-mi sunt clare aceste schimbări, dar, cum ar spune tot americanii – must be the money.

Citește în continuare…De ce m-a „lăsat” sport.ro să plec

Cum să-ți începi cariera în presa sportivă

Cum să intri în presa sportivă

În 2002, mi-am început viața în presa sportivă telefonându-i lui Cătălin Tolontan de la un aparat public.

Era o cabină telefonică situată în fața unui cămin studențesc din Tei. Venisem de la Sibiu chiar în acea zi și înghesuisem lângă mine o geantă de voiaj pe care scria cu fonturi cool „Adibas”.

Ca mulți provinciali, aveam impresia că la Bucureșți se fură non-stop, așa că deși lăsasem geanta jos, o țineam totuși strâns între picioare.

Numărul l-am luat din casetă redacțională publicată în ProSport. Pe atunci, echipa condusă de Ovidiu Ioanițoaia și Cătălin Tolontan se află încă la ProSport-ul lui Adrian Sârbu.

Am sunat și mi-a răspuns.

Citește în continuare…Cum să-ți începi cariera în presa sportivă