Metodă inovatoare de autoterapie dezvoltată în redacția Gazetei Sporturilor

Ziariștii sportivi n-au sporuri de muncă-n condiții grele, dar pot să-și aline ofticile folosindu-se de privilegiul meseriei. Totul pe principiul deloc sofisticat „eu țin cu ăia, așa că-i ard pe ceilalți!”.

Câteodată, am impresia că ai mei colegi de la Gazeta amestecă ura personală cu meseria de ziarist.

Normal, e doar o impresie.

E posibil ca eu să bat câmpii și, de fapt, nimeni să nu aibă nimic cu nimeni.

Totuși, am să explic de ce am eu impresia asta, să nu se simtă singuri cei au aceeași părere ca mine.

Uite un exemplu proaspăt dintr-o serie nesfârșită…

Astăzi, pe site-ul Gazetei apare articolul acesta: Dinamo cade mereu în picioare! Înființată printr-un abuz al comuniștilor, echipa a supraviețuit și acum în Liga 1

În care sunt repede vărstate niște adevăruri amestecate cu bucăți de adevăr.

Ai putea crede că adevăr + bucată de adevăr nu poate da altceva decât adevăr.

Fals.

Adevăr + bucăți de adevăr înseamnă un pic de manipulare a realității.

Nu mult, ci doar cât ăla de-o produce și cei care o susțin să se simtă bine, iar ăia de-o citesc (mai ales fanii lui Dinamo în cazul de față) să facă spume la propriu și la figurat.

Cel care a manipulat se retrage apoi linșitit la treburile sale și-i lasă pe cei care comentează să se-ncaiere.

C-așa-i în online, c-așa-i în fotbal.

Concret, în articol se vorbește despre cum a fost Dinamo înființată de comuniști (adevărat), dar nu și faptul c-a mai fost o echipă înființată tot de aceștia, echipă menționată în articol doar la capitolul trofee.

Și cum a rămas Dinamo în Liga 1 datorită (sau din cauza) deciziei FRF de-a face o competiție cu 16 echipe din sezonul viitor.

Iarăși adevărat, dar nu menționează nicăieri că Dinamo mai avea de jucat 5 meciuri.

De parcă asta ar fi așa, un amănunt neesențial.

Sau că decizia aceea a fost luată pentru că altfel se comitea o nedreptate din cea mai importantă perspectivă posibilă – aceea a meritului sportiv.

În rest, sunt impresionat câtă revoltă a reușit autorul numit GSP.RO să verse în legătură cu istoria acestei echipe, cum a ventilat el tot ce avea pe suflet apropo de acest subiect și cum a încheiat rapid, de parcă cineva i-a spus să se dea deoparte c-a ținut prea mult ocupat locul.

De ce spun asta?

Pentru că uneori,  am impresia că-n redacția Gazetei există un birou special la care nu iau loc decât cei care au nevoie să-și aline un pic nemulțumirile din viața de zi cu zi (fotbalul face parte din viața de zi cu zi).

Cum îi oftică ceva, cum iau loc la biroul special, un fel de canapea freudiană modernă.

După ce iau loc, încep să scrie repede ceva inflamator pentru public, cât mai polarizant posibil.

Răsuflă ușurați și-și văd de ale lor.

Nu de alta, dar poate vrea să vină altcineva care are ceva pe suflet.

Bănuiala mea este că așa se nasc multe dintre acele articole fără cap și fără picioare din care rezultă  că orice ar face Becali, totu-i nașpa.

Sau cele în care Negoiță e mereu cumva prost.

Sau cele în care ăia de la LPF și FRF sunt imbecili.

Sau… ai înțeles ideea.

Perfect.

Ei n-o vor înțelege.

 

   

Abonează-te prin email și afli rapid când scriu un text nou: