Un negru mititel

Colțescu are șanse mici să mai existe în arbitraj după incidentul de la meciul Paris Saint-Germain vs Basaksehir .

Acum vreo 80 ani, Agatha Christie a scris faimosul roman Ten Little Niggers.

Care, ulterior, a fost redenumit And Then There Were None.

De ce?

Din rațiuni evidente – termenul „niggers” este unul ofensator pentru populația de culoare.

În România, titlul original a fost păstrat și tradus ca atare – Zece negri mititei.

La fel și în Franața, unde până anul acesta, când a fost schimbat, romanul a fost la rafturi cu titlul Dix Petits Nègres.

La fel și în multe alte țări, unele având comunități de culoare, altele nu.

De ce a rezistat în România acest titlu până acum?

Pe de o parte, pentru că în mod sigur avem o sensibilitate mai scăzută față de problema rasismului îndreptat împotriva populației de culoare.

Pe de altă parte, pentru că atunci când vor să jignească un individ de culoare, românii folosesc apelativul „cioară”.

Eu știu asta, tu știi asta, cei care luptă împotriva rasismului în România știu asta.

Problema este că ceea ce știm noi și ceea ce știu (sau pot afla) cei care luptă împotriva rasismului dincolo de România nu este suficient în cazul de față.

Colțescu chiar riscă real să nu mai existe în arbitraj.

De ce?

Dincolo de faptul că UEFA are un program concret de luptă împotriva rasismului, două elemente fac tare problematică situația lui Colțescu.

Primul element este obiectiv – Colțescu nu este nici suporter din tribună și nici măcar un fotbalist sau un alt oficial al vreunui club de fotbal.

Colțescu este arbitru, adică reprezentantul unui soi de instituție care trebuie să transmită încredere.

Instituție care ține de FIFA și de UEFA

Adică ce face Colțescu și ce spune Colțescu este ceva ce este asociabil cu UEFA.

Sigur, dacă Colțescu face praf un meci, nu e o mare problemă.

Este în tradiția arbitrilor să facă astfel de lucruri și în tradiția UEFA să trateze totul ca pe ceva ce face parte din fotbal.

Când Colțescu spune „ăla negru”, lucrurile însă nu mai sunt salvate de nimic.

În al doilea rând, Colțescu și noi toți trăim niște vremuri diferite față de acum 10 ani.

Unii poate nu-și dau seama, dar Colțescu ar fi trebuit să știe asta.

Concret, la nivelul țărilor din vest, lupta împotriva rasismului se duce cu o energie care depășește închipuirile multora dintre locuitorii estului Europei.

Această energie, dar și faptul că e vorba de o luptă pentru o cauză real îndreptățit dau naștere inclusiv unor excese.

Ce fel de excese?

Excese de natură ideologică.

Exemple?

Sunt multe, dar cel mai spectaculos care-mi vine acum în minte este cel care spune că simplu fapt că eu sunt alb mă face automat rasist.

Nu intru acum în detaliile care duc la această concluzie pentru că ar însemna să nu mai termin acest text și nu mi-am propus asta.

Prin urmare, faptul că un alb, Colțescu, are genul respectiv de adresare nu face decât să confirme că e rasist nu doar pentru că s-a născut alb, ci și pentru că manifestă acest rasism prin limbaj.

Ce-l poate salva pe Colțescu?

În mare, un singur lucru.

Cei care-l vor judeca să aplece urechea la chestiunile de nuanță ale limbii și culturii române.

Adică să înțeleagă că deși „ăla negru” e clar o identificare nefericită, nu e echivalentul englezescului „the nigger one”.

Din păcate însă, nu prea cred că se va întâmpla asta.

Cred că presiunea asupra UEFA în acest caz va fi una imensă.

Prin urmare, ori Colțescu va fi executat public, ori va fi executat discret.

Dar va fi executat.

   

Abonează-te prin email și afli rapid când scriu un text nou: